Teodor Meleșcanu, numit de Ponta în funcția de Ministru de Externe, după demisia lui Corlățean

loading...

Primul ministru al României, Victor Ponta a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că l-a propus în funcția de Ministru al Afacerilor Externe pe Teodor Meleșcanu, ca urmare a demisiei lui Titus Corlățean.

teodor melescanuLa trei ore de la anunțul demisiei lui Titus Corlățean din funcția de Ministru de Externe, Ponta a anunțat că îi acceptă demisia și că îl numește în locul lui pe Teodor Meleșcanu.

Ponta a anunțat luni că a trimis deja la Președintele României, propunerea pentru MAE și că așteaptă ca Băsescu să decidă dacă semnează sau nu, decretul de numire în funcție și să programeze azi, ceremonia de depunere a jurământului.

După cum ştiţi foarte bine, şi-a depus demisia, pentru a nu afecta funcționarea legală a instituției Ministerului Afacerilor Externe. Am avut o discuţie şi cu domnul ministru Corlățean, am acceptat demisia acestuia şi, de asemenea, am trimis către preşedintele Traian Băsescu propunerea ca domnul Teodor Meleşcanu să ocupe funcţia de ministru de externe în perioada imediat următoare şi să organizeze, conform dispozițiilor legale şi dispozițiilor BEC, desfășurarea votului în diaspora şi, în acest fel, dreptul fundamental la vot al fiecărui cetăţean român să fie respectat, dar totul cu respectarea legii şi a instituţiilor publice, care vor rezista până în 16 şi, evident, şi după aceea presiunilor ilegale şi ilegitime făcute de către cel care pe 16 seara va fi fostul preşedinte al României Traian Băsescu. Vă mulţumesc. Aştept ca domnul preşedinte Băsescu să stabilească ora la care noul ministru, domnul Meleşcanu, depune jurământul, pentru ca acesta să poată imediat să-şi preia atribuţiile şi să se ocupe de ceea ce înseamnă buna funcționare a Ministerului Afacerilor Externe”, a spus Victor Ponta.

Premierul a spus că nemulțumirile românilor care nu au apucat să voteze pe 2 noiembrie, în Diaspora, sunt legitime. Victor Ponta a spus că urmare a deciziei BEC și a MAE, Guvernul va oferi tot sprijinul logistic și financiar pentru buna desfășurare a votului în turul doi al prezidențialelor din 16 noiembrie.

„În data de 2 noiembrie, primul tur al alegerilor prezidențiale s-a organizat pe teritoriul României, desfășurare absolut ireproşabilă, fără niciun fel de probleme, a votului, de altfel, validat de către Curtea Constituțională. 9,5 milioane de români au votat în ţară, 160 de mii în diasporă. Faptul că au existat secţii de vot în diaspora – Paris, Londra, München – unde au fost cetățeni români care au vrut să voteze şi nu au putut, din cauza programului şi a procedurilor care durează extrem de mult, au impus şi impun în continuare asigurarea pentru 16 noiembrie a tuturor condițiilor necesare pentru ca, nu doar în ţară, ci şi în secțiile din afara ţării, toţi cetăţenii români care doresc să-şi exercite votul să poată vota. Nemulţumirea acestora faţă de problemele de organizare din 2 noiembrie este legitimă şi măsurile dispuse de BEC şi de Ministerul Afacerilor Externe privind reducerea timpului pentru procedurile administrative şi creşterea capacităţii logistice a secţiilor din exterior vor fi sprijinite mâine în şedinţa de guvern, vom aloca absolut toate resursele financiare necesare pentru ca acestea să poată fi implementate„, a mai spus Ponta.

Ponta a spus că sunt inadmisibile și inacceptabile presiunile exercitate de Băsescu și Iohannis asupra MAE și a lui Titus Corlățean pentru a încălca legea în privința votului din Diaspora, pentru ca în acest fel să poată contesta rezultatul votului din 16 noiembrie: Dincolo de această realitate şi aceste măsuri luate, repet, la solicitarea BEC de Ministerul Afacerilor Externe, există o latură care cu siguranţă deturnează sensul campaniei electorale şi al alegerilor, presiunile inadmisibile şi inacceptabile făcute de către preşedintele Traian Băsescu şi de candidatul Klaus Iohannis, care solicită instituțiilor statului, Ministerului Afacerilor Externe să încalce legea, în scopul, evident, ca duminică să poată fi contestat rezultatul votului. De altfel, astăzi ministrul de externe şi întreaga echipă de conducere – secretarii de stat, secretar general, secretar general adjunct – ne-au prezentat şi mie, şi dvs un punct de vedere legal asupra măsurilor care pot fi luate conform legislaţiei în vigoare, dar şi asupra cererilor ilegale făcute de către Traian Băsescu şi Klaus Iohannis.

Teodor Meleșcanu a candidat în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie, înregistrând un scor de 1,1% din voturile exprimate.

Teodor Meleșcanu a mai fost Ministru de Externe în perioada 1992-1996, în Guvernul Văcăroiu, dar și Ministru al Apărării în perioada aprilie 2007–decembrie 2008. în Guvernul Tăriceanu.

Timp de doi ani de zile, Meleșcanu a fost director al Serviciului de Informații Externe. Băsescu l-a numit în această funcție pe 27 februarie 2012, și a deținut această funcție până pe 2 septembrie 2014, când și-a dat demisia pentru a putea candida la prezidențiale ca și independent.

513 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*