Tânăr de 22 de ani, bătut și umilit pentru un telefon mobil

loading...

Un tânăr din municipiul Bacău susţine că a fost luat cu forţa dintr-o discotecă de patru tineri pe care nu îi cunoştea, care l-au sechestrat mai multe ore într-un apartament din Bacău, unde l-ar fi torturat, bătut şi umilit, bărbatul ajungând la spital în stare de şoc şi cu multiple traumatisme,conform mediafax.ro.

NICOLINA - MUNCITORI - PROTESTEIonuţ Ursache, în vârstă de 22 de ani, le-a povestit poliţiştilor că a fost luat pe sus dintr-o discotecă de alţi patru tineri pe care nu-i cunoştea, care l-au dus într-un apartament unde l-au forţat să recunoască că a furat un telefon mobil.

Au dat în mine cu pumnii şi picioarele, au încercat să-mi taie un deget cu sabia, apoi m-au pus să le pup mâinile şi să le ling picioarele. M-au crestat pe tot corpul. Toţi erau drogaţi şi-mi spuneau să le dau teelfonul.  Eu nu ştiam de niciun telefon. Cel mai mic cred că avea 16 ani, iar cel mai mare, vreo 20“, a declarat Ionuţ Ursache.

Tânărul a spus că spre dimineaţă i-a convins pe agresori să-l lase în pace promiţându-le calculatorul său.

Au luat un taxi şi m-au dus până în faţa blocului. Am vrut să fug şi atunci au sărit iar pe mine cu pumnii şi cu o sabie“, mai spune Ionuţ.

Vecinii au fost cei care l-au salvat şi l-au transportat la spital. Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a-i identifica pe cei patru agresori.

479 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*