Stare de incompatibilitate pentru un judecător din Tulcea

loading...

Un judecător din Tulcea s-a aflat pentru şase luni în stare de incompatibilitate pentru că a fost simultan judecător şi asociat al unei firme, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate.

judecatorCostin Florian, judecător la Judecătoria din Tulcea a deţinut simultan pentru jumătate de an, atât funcţia de judecător, cât şi calitatea de asociat la S.C. MEDIGROUP CONSULT S.R.L., societate unde acesta deţinea un număr de 11 părţi sociale, având o cotă de participare la beneficii de 52%, dar şi venitul net de 26.000 de lei.

Conform prevederilor legale stipulate în Legea 161/2003,  „magistraţilor le este interzis să aibă calitatea de asociat, membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituții de credit, societăți de asigurare sau financiare, companii naţionale, societăţi naţionale ori regii autonome”.

Mai mult, aceeaşi lege precizează, în art. 101, că “funcţia de judecător şi procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”.

Costin Florian poate contesta starea de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data înştiinţării, potrivit dispoziţiilor legale.

298 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*