Breaking news

Peste 200 de minori, printre care și sportivi, racolați pentru sex cu bărbați în Germania

loading...
0 5

Peste 200 minori printre care și sportivi de la un Club din Craiova, au fost racolați pentru proxenetism în Germania.

sportivi racolati pentru sexProcurorii DIICOT Craiova, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  B.C.C.O. Craiova, au  destructurat un grup infracţional organizat transfrontalier, constituit din cetăţeni români şi germani, ce acţiona pe relaţia România – Germania, în scopul săvârşirii infracţiunilor de  proxenetism în formă agravată şi trafic de minori Pe 14 martie 2013, au fost efectuate un număr de 10 percheziţii domiciliare în municipiul Craiova (8) şi în judeţul Dolj (2) la locuinţele membrilor grupării.

„Începând cu anul 2009, învinuiţii Boboc Florin, Şerban Marian Corneliu şi Begiu Vasilică, sportivi legitimaţi la un club din municipiul  Craiova, practicanţi ai sporturilor de contact (box şi K1),  au racolat şi transportat în Germania, exclusiv persoane de sex masculin, în scopul întreţinerii de relaţii sexuale, contra cost, cu cetăţeni  germani precum  şi în vederea realizării şi difuzării unor materiale pornografice explicite. Din verificările efectuate până la această dată, se estimează că numărul persoanelor racolate şi exploatate sexual este de peste 200, parte dintre acestea fiind minore”, se arată în comunicatul de presă al DIICOT.

În urma analizării tranzacţiilor financiare efectuate în perioada 2009 – 2011 de către învinuiţi, a rezultat faptul că beneficiul activităţii infracţionale a fost de aproximativ 150.000 USD.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova vor fi conduse  50 de  persoane în vederea audierii, urmând ca faţă de acestea, după finalizarea audierilor,  sa fie dispuse măsurile legale.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat în instrumentarea cauzei cu autorităţile judiciare germane.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata