Breaking news

Soţia Preşedintelui României a refuzat a doua oară să meargă la audieri la Parchetul General

loading...

Carmen Iohannis a reufat luni, să se prezinte la audieri la Parchetul General pe motiv că este bolnavă. Este pentru a doua oară când soţia Preşedintelui României refuză să meargă la Parchetul General.

Carmen Iohannis trebuia audiată azi la Parchetul General, unde procurorii trebuie să clarifice dobândirea a două imobile din Sibiu, din închirierea cărora soţii Iohannis au încasat 320.000 de euro.

Potrivit unui certificat medical depus de avocatul său la Parchetul General, Carmen Iohannis are probleme de sănătate şi nu poate ajunge la audiere.

Carmen Iohannis fusese citată prima dată pentru audieri, pentru 15 noiembrie, însă a transmis procurorilor că nu se poate prezenta la audiere, întrucât îl însoţea pe Klaus Iohannis într-o vizită oficială la Londra.

Dosarul a fost deschis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca urmare a unei plângeri depuse Redacţia Lumea Justiţiei împotriva notarului din Sibiu Radu Gabriel Bucşă şi a soţilor Carmen şi Klaus Iohannis. Sesizarea acuză felul prin care cuplul Iohannis a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Imobilele aparţineau statului român şi erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 – noiembrie 2014 de Klaus Iohannis.

”Lumea Justiţiei” cere instanţei să dispună recuperarea banilor de la familia Iohannis şi de la notarul Bucşă.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata