Sorin Oprescu: canalul Bucureşti-Dunăre, un prim pas în dezvoltarea bazinului dunărean

loading...

Primarul Capitalei Sorin Oprescu, a declarat joi, la Consiliul Oraşelor şi Regiunilor Dunărene de la Viena, că realizarea canalului București – Dunăre, ar fi un prim pas spre dezvoltarea bazinului dunărean.

sorin oprescuPrimarul General al Capitalei vrea ca Bucureștiul să devină port la Dunăre, prin realizarea celebrului canal început încă din vremea lui Ceaușescu.

Sorin Oprescu, a participat joi la dezbaterile din cadrul Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunărene (CoDCR), eveniment găzduit de Primăria Vienei. Cu această ocazie edilul a militat pentru dezvoltarea canalului București – Dunăre.

Un prim pas ar putea fi realizarea proiectului pentru zona economică Bucureşti Sud, în lungul canalului Bucureşti – Dunăre, cu extensie spre Giurgiu/Ruse. Atât Bucureştiul cât şi Sofia trebuie să se transforme în două locomotive de dezvoltare pentru a putea atinge obiectivele Strategiei Uniunii Europene privind conectivitatea şi creşterea calităţii vieţii“, a spus Oprescu.

Întâlnirea Comitetului Executiv extins al Oraşelor şi Regiunilor Dunărene a vizat perspectivele politicilor urbane în regiunea Dunării, în contextul elaborării unei Platforme Urbane în Regiunea Dunăreană (UPDR).

La rândul sau, referindu-se la nevoia de implicare a administraţiilor publice centrale şi locale în dezvoltarea şi implementarea unei strategii coerente în regiunea statelor dunărene, Kurt Puchinger, coordonator din partea Uniunii Europene pentru Strategia Dunării, Axă Prioritara 10, a subliniat nevoia armonizării politicilor europene dar şi a eliminării decalajelor în ceea ce priveşte statele participante.

448 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*