Sorin Blejnar, arestat preventiv pentru 30 de zile pentru luare de mită

loading...

Fostul șef al Fiscului, Sorin Blejnar a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, marți seară, în baza unui mandat emis de Tribunalul Prahova într-un dosar instrumentat de DNA Ploiești în care este acuzat de trafic de influență și luare de mită.

sorin blejnar - judecataLuni seară, Sorin Blejnar a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii DNA cu propunere de arest preventiv pentru 30 de zile.

”În cursul anului anul 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menționată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor subalterni, pentru ca acești să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și ceilalți funcționari implicați în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Tribunalul Prahova a decis marți seară ca Sorin Blejnar să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă, ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

569 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*