Breaking news

Sfânta Filofteia a terminat de săpat tunelul la metrou între stațiile Academia Militară şi Orizont

loading...

Cel de-al doilea echipament Tunnelling Boring Machine a terminat pe 8 ianuarie 2014, execuţia tunelului dintre staţiile Academia Militară şi Orizont pe firul doi, în lungime de 533 de metri.

sapaturi metrou drumul tabereiSfânta Filofteia merge brici, gigantul echipament a terminat de săpat culoarul doi al tansonului cuprins între stațiile Academia Militară și Orizont.

Lucrările fac parte din Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon. Utilajul, denumit Sf. Filofteia, a început să foreze în data de 21 noiembrie 2013 și în perioada următoare va fi transferat în capătul opus al stației, pentru a-și continua traseul.

Primul echipament TBM, Sf. Varvara, va începe săpăturile către următoarea stație, Favorit, în două săptămâni. Tunelul pe care-l va realiza va avea o lungime de 342 de metri.

“Monitorizăm cu mare atenţie aceste lucrări ca să fim siguri că termenele de execuţie vor fi respectate. La acest moment suntem în grafic şi sperăm că și în perioada următoare antreprenorii vor depune toate eforturile pentru a respecta  termenele impuse”, a declarat Ramona Mănescu, Ministrul Transporturilor.

Graficul de lucrări prevede ca structura staţiilor şi a tunelelor să fie gata în prima jumătate a anului 2015.

Urmează apoi să fie realizate lucrările de montare a căii de rulare, cele de automatizări şi finisajele.

Termenul preconizat pentru darea în folosinţă a tronsonului Râul Doamnei – Eroilor 2 este al doilea semestru al anului 2016.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata