Membrii PNL, ai PC şi o parte dintre vocile societăţii civile îşi exprimă indignarea faţă de “prietenosul” discurs al lui Victor Ponta, la votul în plen pentru cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu.
“Cine nu respectă boicotul este spărgător de grevă”, a declarat Sergiu Andon la Antena 3, făcând referire la Victor Ponta. Mai mulţi membri PNL şi PC şi-au exprimat indignarea în presă, după ce preşedintele PSD, Victor Ponta, a ţinut un discurs “de împăcare” cu actuala putere, în Parlament.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a subliniat, în cadrul unei intervenţii telefonice la RTV, că Victor Ponta a întors spatele Pieţei Universităţii, ferindu-se cu orice preţ să mai vorbească despre alegerile anticipate pe care le cer protestatarii.
În schimb, Victor Ponta a declarat că opoziţia pe care o reprezintă este gata să colaboreze cu noul Guvern, în anumite condiţii. Preşedintele PSD a enumerat 15 puncte, pe marginea cărora opoziţia ar fi gata să sprijine Guvernul în acţiunile întreprinse de noii miniştri.
0 comentarii | 124 vizualizari