Breaking news

Senatul îl apără pe Varujan Vosganian și se opune începerii urmăririi penale

loading...

Senatul României a respins, luni, prin votul în plen, cererea DIICOT privind începerea urmăririi penale a senatorului PNL, Varujan Vosganian, acuzat de subminarea economiei naționale.

vosganian - senatVarujan Vosganian nu va fi anchetat penal de procurorii DIICOT în dosarul în care este acuzat de subminarea economiei naționale, alături de Adriean Videanu. Și asta pentru că plenul Senatului României a respins prin vor, cererea DIICOT.

Din cei 151 de senatori prezenți la vot, 25 au fost în favoarea începerii urmăririi penale, în timp ce 126 s-au opus.

La finalul votului, pentru că a scăpat de urmărirea penală, Vosganian a mulțumit colegilor spunând că nu este la prima încercare din viața lui.

Domnule președinte, stimați colegi, vă mărturisesc că mă încearcă un sentiment de emoție. Și cred că după o activitate politică de aproape un sfert de veac, nu existat un gest de solidaritate politică mai mare decât acesta. Nu e prima încercare de acest fel. Pentru o zi am fost spion când eram prima propunere de candidatură pentru postul de comisar european…De data asta am fost pentru o lună, subminator. Votul majoritar al Senatului a dat un verdict de nevinovăție în cazul meu”, a declarat Varujan Vosganian de la tribuna Senatului.

Urmare a acestui vot din Senat, procurorii DIICOT nu vor putea să îl ancheteze penal pe Varujan Vosganian pentru subminarea economiei naționale, în dosarul în care este acuzat alături de Videanu că a acordat gaz la preț preferențial firmelor din grupul Inter Agro.

„În perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, VARUJAN VOSGNIAN, iar în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, VIDEANU ADRIEAN, în calitate de miniştri ai economiei, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr 6 ordine, respectiv trei Memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către învinuitul IOAN NICULAE şi au utilizat SNGN ROMGAZ SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC INTERAGRO SA, acordând discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către SC INTERAGRO SA, peste plafoanele practicate de SNGN ROMGAZ SA, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care SC INTERAGRO SA înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de  aproximativ 130 milioane USD”, se arată în comunicatul de presă al DIICOT, remis exclusivNEWS.ro.

DIICOT mai precizează faptul că: Activitatea grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de IOAN NICULAE viza fapte de natură să submineze economia naţională prin folosirea SNGN ROMGAZ SA (unitate prevăzută de art. 145 C.pen.) în direcţia dorită de interesele grupului infracţional. Deopotrivă, prin acţiunile grupului infracţional a fost împiedicată desfăşurarea normală a activităţii SNGN ROMGAZ SA creându-se astfel dificultăţi semnificative în buna desfăşurare a activităţii acestei societăţi. Astfel, a fost creată o stare de fapt  de natură să ameninţe bunul mers al economiei naţionale în domeniul gazelor naturale, dar şi în ansamblu prin repercusiunile negative asupra întregii economii naţionale.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata