Breaking news

Senatul României a hotărât ca CCR să nu mai poată judeca deciziile Parlamentului

loading...

Plenul Senatului României a decis în ședința de luni modificarea legii prin care hotărârile Parlamentului puteau fi contestate la Curtea Constituțională.

Decizia de azi din Senat survine la o săptămână de când Camera Deputaților a luat aceeași hotărâre privind modificarea legii.

În favoarea propunerii de lege s-au exprimat 70 de senatori, în timp ce 18 au votat împotrivă, iar patru s-au abţinut de la vot.

Proiectul de lege adoptat azi, prevede scoaterea de sub controlul Curţii Constituţionale a hotărârilor Parlamentului.

Ca urmare a votării acestei modificări la legea de funcţionare a CCR, hotărârile Parlamentului nu mai pot fi contestate la Curte.

Pentru că USL deține majoritatea în Senat, legea a fost adoptată și urmează să ajungă la Președintele României pentru a fi promulgată.

 

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata