Șefu CSM a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la cazul fetei violate la Caracal

loading...

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a sesizat luni, Inspecția Judiciară în cazul procurorilor care instrumentează violul fetei de 18 ani de la Caracal.

csmDupă ce presa a relatat că procurorii de la Caracal au ținut o lună și jumătate dosarul unei fete violate de patru bărbați, fără să îi ancheteze și rețină pe făptuitori, Șeful CSM a sesizat Inspecția Judiciară.

„Ca urmare a informaţiilor lansate în spaţiul public referitoare la cazul de agresiune sexuală din judeţul Olt, domnul judecător Marius Badea Tudose, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea identificării cauzei şi efectuării de verificări potrivit art. 74 alin. 1 lit. c din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în comunicatul de presă al CSM, remis exclusivNEWS.ro.

O tânără a fost bătută crunt și apoi violată cu bestialitate de patru bărbați, chiar în ziua în care împlinea 18 ani. De o lună și jumătate violatorii sunt în libertate întrucât parchetul nu a început încă ancheta penală.

Pe 15 iunie, tânăra violată, împreună cu o prietenă de 15 ani voia să ia un taxi pentru a merge la un amic, într-un sat aflat la 30 de kilometri depărtare de Caracal.

În drum spre staţia de taxi, cele două s-au întâlnit cu un coleg de clasă al fetei de 18 ani, care s-a oferit să se ducă cu maşina lui.

Însă, pe drumul dintre comuna Deveselu şi oraşul Caracal, şoferul a lăsat să urce în autoturism încă trei prieteni şi, pe un câmp în apropierea orașului, au violat-o timp de două ore pe tânăra de 18 ani, în timp ce prietena ei minoră era ţinută ostatică în maşină.

Fata a povestit la Antena 3 că a încercat să le dea bani agresorilor ei, le-a promis inclusiv că le va da inelul primit de la mama ei, cadou de majorat. Fata a fost bătută şi violată de patru dintre cei cinci bărbaţi care au dus-o pe câmp.

“Mi-a fost frică. Mi-au spus că oricum nu scap de acolo. Nu am crezut în viaţa mea că în ziua în care fac 18 ani o să fiu violată!”, a spus fata la Antena 3.

Deși fata a depus plângere la poliție, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a trimis dosarul spre anchetă la Parchetul Militar București, abia pe 23 iulie, după ce s-a aflat că jurnaliștii fac investigații în acest caz. Procurorii justifică ”tergiversarea” anchetei pe motiv că nu știe cine are competență jurisdicțională întrucât unul din făptuitori este militar la Baza NATO de la Deveselu.

”Pe data de 15 iunie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost înregistrată o plângere penală a unei persoane de sex femeiesc în vârstă de 18 ani ce a reclamat săvârşirea unei infracţiuni de viol de către mai multe persoane. S-au făcut cercetări specifice, au fost identificaţi autorii şi, deoarece unul dintre aceştia este militar (militar român angajat la baza NATO din Deveselu, n.r.), s-a dispus declinarea competenţei către Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. Acolo urmează să fie efectuată urmărirea penală şi, în funcţie de probe, va fi sesizată instanţa sau se vor lua alte măsuri”, a declarat Cristian Popescu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru adevărul.ro

Autorii violului au amenințat-o pe fata violată și au exercitat numeroase presiuni asupra ei pentru a o determina să își retragă plângerea. În privința fetei minore, bărbații au încercat să o intimideze transmițându-i că o omoară cu toporul.

Acum mingea e în curtea celor de la Parchetul Militar Bucureşti, care urmează să decidă dacă sunt sau nu ”competenți” să-i cerceteze penal pe cei patru violatori.

371 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*