Sebastian Ghiţă a fost capturat în Serbia. Fostul deputat avea acte false

loading...

Sebastian Ghiţă a fost prins în noaptea de joi spre vineri, pe o stradă din Belgrad. În momentul capturării Ghiţă se afla alături de fratele său care a prezentat acte reale, dar el a prezentat acte false din Slovenia.

sebastian ghita‘În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, a fost localizat şi reţinut inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian. În momentul depistării, cel în cauză a prezentat pentru legitimare documente false care prezintă însemnele unui stat din U.E. În prezent se derulează procedura legală în astfel de situaţii’‘, precizează IGPR.

Pe 5 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, după ce acesta a dispărut şi nu s-a mai prezentat la IPJ Prahova, încălcând astfel termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi din Poliţie şi Parchete.

Sebastian Ghiţă este acuzat în acest ultim dosar că a primit în perioada 2007 – 2014, pentru contracte atribuite de instituţii şi autorităţi publice unor societăţi comerciale din domeniul IT, sume de bani cuprinse între trei şi zece milioane euro.

617 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*