Salina de la Turda redeschisă pentru tratament şi turism

loading...

Salina de la Turda a fost inaugurată astăzi, de către Premierul Emil Boc şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

salina de la TurdaComplexul balnear cuprinde o bază de tratament pentru oamenii cu probleme respiratorii,  un teren de bowling şi un amfiteatru de 200 de locuri cu scaune încălzite. În salină se află şi o zonă cu debarcader, situată la 112 metri adâncime, în mina Tereza. Aici turiştii se pot plimba cu barca pe un loc, în mijlocul căruia este o mică insulă.

Lucrările de modernizare a salinei au început în anul 2008 şi au fost realizate cu bani de la Uniunea Europeană, acordaţi prin fondul Phare. Modernizarea minei de sare face parte din proiectul “Creşterea atractivităţii turistice a zonei cu potenţial balnear – Lacurile Sărate în zona Durgău – Valea Sărată şi Salina Turda”.

Suma investită în modernizarea salinei se ridică la peste 5 milioane de euro, din care aproximativ 92.000 de euro au fost suportaţi de Consiliul Judeţean Cluj, iar 950.000 de euro de către Consiliul Local Turda. Pentru a uşura accesul turiştilor la salină, Consiliul Judeţean Cluj a asfaltat în luna noiembrie a anului trecut, circa doi kilometri din drumul judeţean Turda-Ploşcoş, partea carosabilă fiind extinsă de la cinci la şase metri.

Salina de la Turda datează din epoca romană. În 1932, salina a fost închisă, fiind redeschisă publicului în 1992. În anul 2000, zona a fost declarată rezervaţie naturală de interes naţional, considerată un muzeu de istorie a mineritului de sare.

1066 1
loading...
One Comment

Lasă un comentariu

*

*

  • catalin
    22 January 2010 at 22:19 -

    dar poze nu aveti?ar fi fost interesant.