Salarii mai mici în ianuarie decât în decembrie

loading...

Salariul mediu net a scăzut cu 51 de lei, în ianuarie, faţă de luna decembrie a lui 2009, ajungând la 1.426 de lei. Comparativ cu ianuarie 2009, însă, salariul mediu net a crescut cu 5,2%, arată Institutul Naţional de Statistică, citat de Mediafax.

BANICele mai mari valori ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi aeriene (3.184 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (809 lei).

Cele mai mari drastice scăderi ale valorilor salariilor medii, de peste 34%, s-au înregistrat în silvicultură, exploatare forestieră, pescuit şi acvacultură. Reduceri cuprinse între 23% şi 30% s-au regăsit şi în activităţile extractive, intermedieri financiare, fabricarea produselor farmaceutice.

Majorări cu peste 38%  a câştigului mediu net, datorate unor prime ocazionale, reveniri din concediu fără plată sau şomaj tehnic, au avut loc în activităţile de asigurare şi fonduri de pensii, iar creşteri între 12% şi 19%, în activităţile de spectacole, culturale, sănătate, , asistenţă socială, învăţământ, transporturi pe apă.

Cele mai mici creşteri, între 2% şi 8%, s-au operat în alte activităţi industriale, administraţie publică, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei; activităţi de servicii informatice.

242 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*