Reprezentant moral al Armatei Române, alături de protestatari – VIDEO

Un gest simbolic, devenit posibil prin sacrificiu de sine, a fost făcut luni seara de către un militar, în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Locotenentul Alexandru Gheorghe, în vârstă de 27 de ani, s-a alăturat luni 23 ianuarie, în jurul orei 21, protestatarilor din Piaţa Universităţii. Îmbrăcat în uniformă militară, acesta a declarat că este solidar cu românii care protestează.

Lt. Alexandru Gheorghe a spus că şi-a asumat în mod conştient riscurile prezenţei sale în piaţă şi că a fost dispus să facă acest sacrificiu, pentru a le transmite românilor că inclusiv persoane care lucrează în armata română, în jandarmerie şi în alte structuri de securitate ale statului sunt de partea protestatarilor.

Lt. Alexandru Gheorghe a declarat că şi-a asumat pe cont propriu şi din propria iniţiativă prezenţa în Piaţa Universităţii, invocând articolul 118, alineatul 1 din Constituţia României, care prevede că “armata este subordonată exclusiv voinţei poporului”. Lt. Alexandru Gheorghe a explicat că a depus jurământul faţă de ţară şi faţă de popor, nu faţă de o persoană.

Lt. Alexandru Gheorghe a spus că în ultimele zece zile s-a simţit din nou mândru că este român. Acesta a declarat că nu mai suportă înjosirile la care este supus poporul din care face parte. Este revoltat de felul în care sunt umilite persoanele în vârstă, de nedreptăţile la care sunt supuşi tinerii şi toate celelalte categorii sociale sau profesionale.

După transmiterea mesajului său în Piaţa Universităţii, protestatarilor paşnici şi presei, Lt. Alexandru Gheorghe a explicat că încearcă să ajungă înapoi în Câmpia Turzii, deşi se aşteaptă să fie oprit pe drum sau ridicat în momentul în care ajunge acasă.

Conform unor membri ai societăţii civile, care au cerut apărarea locotenentului Alexandru Gheorghe, acesta ar putea fi reţinut şi judecat de un tribunal militar, în pofida faptului că militarul a declarat în stradă că îl recunoaşte pe Preşedintele Traian Băsescu în calitate de deţinător, încă, al funcţiei de Comandant suprem al Armatei.

Lt. Alexandru Gheorghe este încadrat pe o funcţie de maior, la o unitate militară, Flotilă 71 Aeriană, din Câmpia Turzii.

Articolul 118, alineatul 1 din Constituţia României prevede: “Armata este subordonată exclusiv vionţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. [...]”

Video aici si aici.

valentin.spinu@exclusivnews.ro

1 comentariu  


Citeste si...

1 Comment »

  1. Liviu

    TOATA STIMA SI RESPECTUL PENTRU ACEST TANAR LOCOTENENT ! ASA DE MULT M-A IMPRESIONAT INCAT NU AM CUVINTE SA DESCRIU … SUNT PROFUND IMPRESIONAT CA INCA MAI EXISTA IN GENERATIA NOASTRA DE HULIGANI SI DEBUSOLATI OAMENI PATRIOTI SI DEMNI DE RESPECT CA LOCOTENENTUL GHEORGHE ALEXANDRU ! BRAVO !!! INCA O DATA STIMA !!! MERITA O MEDALIE !!!

    comment-bottom

Leave a comment

*


Statistici web
meditatii matematica web hosting fii reporter exclusivNEWS