Regele Mihai I are popularitate în rândul românilor cât, Băsescu și guvernul Boc la un loc.
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de IMAS pentru ziarul Adevărul, Regele Mihai I domnină la capitolul încredere în rândul românilor, întreaga clasă politică.
În timp ce Băsescu și Boc se părbușesc în sondajele de încredere, Regele Mihai I atinge o cotă de 36,6%. Băsescu a ajuns la o cotă de încredere de 8,6% iar Emil Boc la 7,3%.
Ascensiunea Regelui Mihai a început după discursul susţinut la 25 octombrie în faţa Parlamentului. În decembrie 2011, fostul suveran se situa la o cotă de încredere de 25,7%, iar, în mai puţin de o lună, pe fondul protestelor de stradă, a urcat cu zece procente.
Declinul lui Băsescu s-a accentuat după în prima parte a anului 2011, ajungând în luna iunie la un minim de 8,8%, după ce a anunţat reducerea salariilor şi a pensiilor. Ulterior s-a stabilizat în jur de 9-10%, pentru ca, în ultimele luni ale lui 2011, să înregistreze o uşoară ascensiune până la 13%. Însă scandalul cu Raed Arafat ce a dus la demisia acestuia și la declanșarea protestelor de stradă, l-a dus la cea mai mică cotă de încredere de când se află în funcția de Președinte al României.
3 comentarii | 395 vizualizari
CIUMA PORTOCALIE – ZERO LA SUTA IN SONDAJE ! ASTA E ADEVARUL ! MOARTE TIRANILOR ! CAT DESPRE REGELE MIHAI , TOATA STIMA PT MAJESTATEA SA ! MONARHIA SALVEAZA ROMANIA !
PINA LA URMA NU ATI INTELES NIMIC: CEI CARE AJUNG LA PUTERE NU-I MAI DOARE NICI UNDE DE CEI “MICI” ,”MULTI DAR PROSTI”. PINA ACUM NU POT SPUNE CA EXISTA UN OM IN ROMANIA CARE AR PUTEA SA-SI FACA TREABA DE CONDUCATOR ADEVARAT ,DE GOSPODAR AL UNEI TARI HARTUITE DIN TOATE PARTILE PRECUM O BUCATA DE CARNE ARUNCATA LA O HAITA DE LUPI INFOMETATI.FIE EI DE ORICE CULOARE(ALTA TIMPENIE CU PARTIDELE POLITICE-NUMAI MAIDANEZII NU SI-AU FACUT PARTID IN ROMANIA-),FAC PROMISIUNI INNAINTE DE ALEGERI SI DUPA ASTA CA O EPIDEMIE II APUCA AMNEZIA SI CEEA CE STIU SA FACA E SA-SI UMPLE BUZUNARELE CIT MAI MULT. ESENTA ESTE URMATOAREA (NU SINT SUSTINATOAREA NICIUNUI PARTID POLITIC DAR NICI A MONARHIEI): IN ROMANIA TREBUIE O FORMA DE ORGANIZARE SI CONDUCERE CARE SA SALVEZE TARA DE LA DISTRUGEREA TOTALA.NU CRED CA EXISTA INCA O PERSOANA DEMNA DE A CONDUCE FARA INTERESE PERSONALE ,SI NUMAI PT.BINELE TARII SI A CEEA CE A MAI RAMAS DIN EA.DIN CE VAD EU PRIN COMENTARII LA DIFERITE ARTICOLE CE SUSTIN PE UNII SI PE ALTII INTELEG CA LUMEA E FOARTE INCURCATA UNII AR DORI INTOARCEREA LA PUTERE A CELOR CE AU FOST INNAINTE ,FIE PARTIDE POLITICE,FIE MONARHIE SI UNII INCA MAI VOR CONDUCEREA ACTUALA.BINEINTELES NICIODATA NU POTI MULTUMI O MULTIME CU PARERI DIFERITE. NUMAI CA ASTA INSEMNA SA NE INVIRTIM IN JURUL COZII SI CEEA CE OBTINEM ESTE O AMETEALA DIN CARE NU NE MAI REVENIM NICIODATA ,SI CEI SUSPUSI CONTINUA SA TRAIASCA FOARTE BINE,NU DAU SOCOTEALA NIMANUI CACI CEI CE-I “JUDECA”SINT TOT DIN SLEATCA LOR DE HOTI SI ASA AU TRAIT SI TRAIESC FOARTE BINE IN CONTINUARE FARA CA NOI CEI CE NU AVEM “PUTERE” SA FIM AUZITI.
Regele mai are oCHEMARE!!!!!!!