Reacție halucinantă a șefei DIICOT despre excursia de la Paris cu Udrea: ”Am apărut trăgând pe nas?”

loading...

Au lăsat-o nervii!!! Alina Bica, șefa DIICOT, fotografiată în tip ce făcea shopping la Paris alături de Elena Udrea, a avut o ieșire halucinantă în timpul unei convorbiri telefonice avute cu reporterul TVR, Andreea Anghel. 

alina bica”Am apărut trăgând pe nas?”, ”Am apărut în poziții dezolante”, asta a fost reacția Alinei Bica la întrebările adresate de reporterul TVR, șefului DIICOT, ca urmare a fotografiilor publicate de un site, în care apare alături de Elena Udrea.

Reporterul TVR  a sunat-o pe Alina Bica pentru a-i adresa câteva întrebări în legătură cu fotografiile în care apare alături de Elena Udrea și Ana Maria Topoliceanu. În loc să poarte un dialog civilizat, Alina Bica a cedat nervos și pe un ton extrem de agresiv a început să o interogheze pe reporteră. Iată dialogul halucinant dintre Alina Bica și reporterul TVR.

Reporter TVR: Doamnă Bica vă rugăm frumos să ne dați și…

Alina Bica: Nu comentez, vă rog din tot sufletul, nu comentez absolut deloc, e o chestiune privată, doriți să faceți dezbatere publică pe ea, dezbateți public, nu comentez, chiar nu e cazul.  

Reporter TVR: Totuși apăreți în niște poze….

Alina Bica: Ce am apărut doamnă?!  Acum bănuiesc că înregistrați convorbirea. În ce poze am apărut, n-aveți prieteni, nu ieșiti în weekend, am apărut în poziții dezolante. Am apărut trăgând pe nas? Cum am apărut. Nu aveți prieteni, nu ieșiți în weekenduri, nu vă duceți….?!!! Locuiți numai în casă?? În ce poziții am apărut?!!! Doi la mână, vreunul din documentele alea poartă semnătura mea doamnă?!!! În ce poziții am apărut? În niște poziții pe stradă.

Reporter TVR: Împreună cu doamna Udrea…

Alina Bica: E o problemă că e doamna Udrea?!

Reporter TVR: Dumneavoastră știți mai bine….

Alina Bica: Nu cred că am o problemă cu doamna Udrea, că nu văd de ce aș avea. Chiar nu înțeleg care este problema!!! Poziția publică și politică a doamnei Udrea este una, chestiunea privată este alta. Deci comentați ce doriți.

Reporter TVR: Mai este o problemă. Apar sume mari de bani cheltuite….

Alina Bica: Vă mai spun încă odată, ați văzut vreo chitanță cu numele meu, acele documente publicate pe site, au semnătura mea pe ele???

Adelin Petrișor scrie pe blogul personal, că Alina Bica, după ce a încheiat convorbirea telefonică cu reporterul TVR, i-a cerut acestuia să nu difuzeze cele spuse de ea pe motiv că ”nu știa că este înregistrată”, deși la începutul discuției chiar ea a spus că presupune că discuția este înregistrată.

Pozele au apărut pe site-ul  joscenzura2014.wordpress.com, care a fost închis la câteva ore după ce le-a publicat.

În aceste fotografii, Elena Udrea apare alături de Alina Bica, şefa DIICOT şi de Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii.

Tot la TVR, Alina Bica a spus că ea nu a cumpărat niciun produs de firmă și că doar și-a plătit cazarea în hotelul de lux din Paris, pentru două zile: Vă rog să observaţi că plasele respective erau puse de-a valma, în momentul în care s-a deschis portbagajul au căzut plasele respective şi am avut gestul reflex de a le ridica. Nu am făcut cumpărăturile respective şi nici extravaganţele de care s-a făcut vorbire şi au existat toate aceste comentarii. Mi-am plătit hotelul pentru cele 2 nopţi şi cred că pot să muncesc şi să am un salariu care să-mi permită două nopţi să mă cazez la un hotel.

Site-ul care a facut dezvăluirea prezintă şi documente de cazare din care rezultă că Elena Udrea a stat la Hotelul Le Bistro Paris în perioada 13-16 februarie, iar Alina Bica – în perioada 14-16 februarie. Hotelul este de 5 stele, iar o cameră costă şi peste 1.000 de euro pe noapte. Elena Udrea a mai plătit încă 900 de euro pentru masă, iar Alina Bica ar mai fi plătit 420 de euro.

CSM se va reuni vineri pentru a analiza fotografiile și informațiile vehiculate în presă despre prezența Alinei Bica la Paris alături de Elena Udrea. Totodată CSM trebuie să analizeze cererea Alinei Bica care a cerut să i se apere reputația.

1039 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*