Breaking news

Radu Mazăre, reținut de procurorii DNA pentru luare de mită

loading...

Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a fost reținut marți noapte, pentru 24 de ore de către procurorii DNA, în dosarul penal în care este anchetat în legătură cu modul în care a atribuit contractele de construcție a cartierului de locuințe destinat persoanelor fără adăpost.

radu mazare - retinut de dnaRadu Mazăre şi-a petrecut noaptea în arestul Poliției Capitalei în baza ordonanței de reținere de 24 de ore emisă de procurorul DNA. Alături de Mazăre, în arest a mers și omul de afaceri Morgenstern Avraham acuzat de dare de mită. În timp ce primarul din Constanța a fost reținut de DNA pentru că ar fi luat 175.000 de euro drept mită de la omul de afaceri.

La începutul anului 2011, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al Municipiului Constanţa, a lansat Programul de construire locuinţe modulare grupate in Campusul Social “HENRI COANDA”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al Mun. Constanţa. Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei, ce urma a fi organizată. Astfel, în cursul anului 2011, i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei, ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Banii, primiți în mai multe tranșe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicții cunoscute pentru condițiile restrictive privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuțiilor sale de serviciu (ex. inițierea unor hotărâri de consiliu local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziție sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham). Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în favoarea firmei respective, au fost cele, prin care, la solicitarea inculpatului Morgenstern Avraham, a fost aprobată creșterea valorii contractului de achiziție cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a consiliului local, inițiată de primarul Mazăre Radu Ștefan”, se precizează în ordonanța de reținere a celor doi.

În momentul în care Radu Mazăre a fost scos încătuşat din sediul DNA şi urcat într-o dubă, pentru a fi dus în arest, primarul a spus: Am construit locuinţe sociale la cel mai mic preţ şi uitaţi ce mi se întâmplă. Ruşine, Băsescule!

Reținerea lui Radu Mazăre vine după ce marți dimineață procurorii DNA i-au percheziționat casa din Mamaia dar și sediul Primăriei Constanța și după ce primarul a fost ridicat de la o terasă din Herăstrău și adus cu mascații la sediul DNA București.

Atât Radu Mazăre cât și omul de afaceri Morgenstern Avraham, vor fi prezentați în cursul zilei de miercuri, Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru emiterea mandatului de arestare preventivă pe 29 de zile.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata