Protest la Ambasada Norvegiei după ce 5 copii români au fost luaţi de autorităţile norvegiene

loading...

Peste 300 de persoane au protestat, sâmbătă, la Ambasada Norvegiei din București, după ce serviciile sociale norvegiene ar fi luat abuziv cei cinci copii ai familiei Bodnariu şi ar fi deschis procedura adopţiei internaţionale pentru ei.

protest ambasada norvegiaProtestul din fața Ambasadei Norvegiei a fost organizat în sprijinul familiei formate din românul Marius Bodnariu, inginer IT, soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală, şi cei cinci copii ai lor, stabiliţi cu toţii în Norvegia.

Copiii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. Părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor.

Copiii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei.

La protestul de sâmbătă, din faţa Ambasadei Norvegiei, au fost prezente peste 300 de persoane, apropiaţi ai familiei, susţinători, precum şi fratele lui Marius Bodnariu, Daniel.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie va propune autorităţilor din Norvegia să permită plasarea copiilor familiei Bodnariu la unchiul patern din România, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Oslo, cunoaşte şi monitorizează cu atenție situația familiei cetățeanului român ai cărui cinci copii minori au fost preluaţi de către autorităţile de protecție a copilului din Norvegia.

”Misiunea diplomatică română la Oslo s-a aflat în contact permanent cu familia în cauză pentru acordarea de sprijin și asistență consulară. De asemenea, Ambasada a întreprins demersuri relevante pe lângă oficiali din Ministerul norvegian al Afacerilor Externe și din Parlamentul Norvegiei. Părinții minorilor au angajat pe cont propriu un avocat specializat în soluţionarea unor astfel de cazuri, care îi reprezintă în cadrul procedurilor judiciare aflate pe rolul instanțelor locale competente, având ca obiect exercitarea autorității părintești asupra celor 5 copii. În România, Ministerul Afacerilor Externe a informat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie despre acest caz şi a organizat consultări interinstituţionale pentru evaluarea posibilităţilor de sprijin şi intervenţie la nivel bilateral”, se arată în comunicatul de presă al MAE.

Ambasada României la Oslo urmărește îndeaproape evoluția cazului şi este pregătită în continuare să ofere asistență consulară necesară, în limitele competențelor legale și cu respectarea cadrului legislativ norvegian, care cuprinde dispoziții și norme procedurale specifice, diferite de legea română, în ceea ce privește domeniul protecției drepturilor copilului.

773 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*