Profesorul Paul Chiribuţă despre scandalul de la teatrul din Brăila: “Fără armonie este greu de conceput efortul creator”

loading...

Paul Chiribuţă, fost director al Teatrului Bulandra şi profesor, în Franţa, la Académie théâtrale de l’Union din Limoges, a acordat un interviu pentru exclusivNEWS.ro cu privire la scandalurile interminabile care au distrus imaginea şi activitatea Teatrului “Maria Filotti” din Brăila.

teatrul-maria-filotti-braila-director-paul-chiributa-concursDomnul Paul Chiribuţă, personalitate de anvergură internaţională în domeniul teatrului, este cel a cărui candidatură a fost înlăturată de către organizatorii concursului desfăşurat în 2010, pentru funcţia de manager al teatrului de la Brăila.

Paul Chiribuţă este distins de statul francez cu titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, este profesor la Académie théâtrale de l’Union din Limoges şi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

Despre cele petrecute în august 2010, profesorul Paul Chiribuţă declară: “Pot să vă spun doar că am trăit un moment ciudat. Nu vreau să revin asupra situaţiei respective ci numai să fac precizarea că proiectul pe care l-am prezentat a fost rodul a patru luni de muncă intensă şi a unei mari implicări afective.

teatrul-maria-filotti-braila-sala-actorii-spectacolul-trupa-director-scandal-furtuna-primaria-comisia-concursÎntrebat dacă ar lua în calcul o nouă candidatură, în situaţia în care concursul ar fi reluat, domnia sa ezită să dea un răspuns ferm: “Nu ştiu ce să vă spun, înca mai am un gust amar…

Referitor la situaţia tensionată din teatrul brăilean, domnul Chiribuţă subliniază faptul că într-o astfel de instituţie este necesară medierea opiniilor, pe calea dialogului. “Îmi pare sincer rău pentru acest colectiv de profesionişti care prin munca şi talentul lor au adus Teatrul «Maria Filotti» în avangarda teatrului românesc. O asemenea situaţie de criza nu poate decât prejudicia atmosfera de lucru şi capacitatea de performanţă a artiştilor. Fara armonie, în diversitatea opiniilor, este greu de conceput efortul creator.

În final, profesorul Paul Chiribuţă îşi exprimă convingerea că, după rezolvarea actualelor probleme, teatrul din Brăila ar putea reveni între primele teatre din ţară. “Spectacolele importante care s-au petrecut pe scena teatrului brăilean, s-au realizat după o formulă cunoscută de mult: regizori care au ceva de spus, actori care-şi pot asuma statutul de creatori şi atmosfera destinsă într-un climat de performanţă! Teatrul din Brăila are mijloace suficiente să apere o tradiţie şi să-şi inventeze în permanenţă drumul ”, declară profesorul Paul Chiribuţă.

 

maria-filotti-scandal-teatrul-braila-directorul-primarul-trupa-sala-actorii

1-teatrul-maria-filotti-braila-spectacol-sala-scandal-director-actorii-trupa

1-teatrul-maria-filotti-braila-spectacol-imagine-fotografie-scandal-aurel-simionescu-mircea-bodolan

2282 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*