Procurorii DNA au trucat imaginile de la flagrantul lui Mircea Băsescu

loading...

Procurorii DNA au trimis la Tribunalul Constanța, imagini trucate din timpul flagrantului făcut în 2014 în biroul lui Mircea Băsescu pentru a-i prinde pe membrii familiei lui Sandu Anghel. Avocatul Pavel Abraham a solicitat expertizarea imaginilor întrucât sunt dovezi clare că acestea au fost editate și că părți importante care-l incriminau pe fratele lui Traian Băsescu au fost scoase.

mircea basescu - dnaDeși Traian Băsescu nu mai este Președintele României, fratele său beneficiază de tratament preferențial din partea DNA. Vineri, la Tribunalul București, au fost vizionate imaginile cu flagrantul făcut de familia lui Bercea Mondial, care încerca să-şi recupereze banii de la Mircea Băsescu. Numi că procurorii DNA au avut grijă să ”aranjeze” imaginile și să ofere instanței doar ceea ce au vrut ei, și nu întregul film al flagrantului.

Iată câteva pasaje din flagrantul care-l incriminează pe Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu:  E important să-l scoatem pe Bercea! şi negocia cu soţia lui Bercea Mondial ca aceasta să ia nişte bazine deţinute de el în port, în schimbul banilor.

Mircea Băsescu: Am dat 25.000 euro. Tu o să iei 10, mai pune şi tu atât şi ia un avocat bun şi rezolvaţi. Mie mi-aţi cerut să vă găsesc avocat.

Florin
: Mata, naşule, ai dat un milion să îl scapi pe tata

Fănica: Nu mai am încredere în voi. Ne-a ajuns cuţitul la os. Mai sunt 280 mii de euro la bătaie, Mariane

Florin: Eu pot să îi multumesc naşului că a umblat, ne a primit în casă

Fănica: Mie să-mi daţi banii înapoi şi gata. Unde ai pus banii, Mariane? Cumătru zice că nu sunt la el. Ai numărat banii frumos cu doamna de la bancă. Să îmi dea banii cumetre. Eu dau banii şi bercea face puşcărie 10 ani. Mariane, la Aversa i-ai băgat? Aştept 2 săptămâni până la proces şi vreau să se restituie banii. Am fraţi, nepoţi, cumetri şi vin aici. Cu banii nu rămâne aşa. În caz că mă ia pe mine poliţia o să aibă grijă copiii mei. Toţi ştiu de banii ăştia.

Fănica: Rămâne stabilit. După proces scoateţi banii şi mi-i daţi.

Mircea Băsescu: Important e să-l scoatem pe Bercea!

Florin Anghel
: Îmi aduceţi banii şi nu mai are nimeni nimic cu voi.

Fănica:
Nu mai rezist, nu s-a făcut nimic. Marian(n.r. Căpăţână) s-a oferit să ia banii şi să-i aducă lui Mircea. Şi acum nu zice nimic. Să mergem la notar să îţi pui casa pe numele meu.

Atât Izaura Anghel, fiica lui Sandu Anghel cât și avocatul Pavel Abraham au anunțat că au cerut expertizarea imaginilor pentru a se dovedi că acestea au fost editate și că nu s-au prezentat integral așa cum au fost filmate în timpul flagrantului.

894 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*