Breaking news

Primăria lui Onțanu, acuzată de ucidere din culpă în cazul morții lui Ionuț Anghel

loading...

Primăria Sectorului 2, condusă de Neculai Onțanu a fost trimisă în judecată, în cazul copilului omorât de câini, în apropierea Parcului Tei, sub acuzația de ucidere din culpă.

ionut anghel caineLa jumătate de an de la tragedia care a oripilat o țară întreagă, procurorii au finalizat ancheta și au trimis dosarul în instanță. Potrivit informațiilor furnizate de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

• ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 2 BUCUREŞTI, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal;

•  SC TEI REZIDENŢIAL SRL Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal;

•  CIORĂSCU CONSTANTIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal.

Potrivit rechizitoriului procurorilor,  Administraţia Domeniului Public Sector 2 Bucureşti nu a luat măsuri corespunzătoare de împrejmuire/delimitare a zonei amenajate a Parcului Tei de terenul viran aflat în imediata vecinătate, fapt care a permis trecerea celor doi minori într-o zonă sălbatică şi a creat condiţiile pentru intrarea acestora pe un teren privat neîngrădit, păzit de şapte câini, al căror atac a condus la decesul minorului A.I.C.

De asemenea, în sarcina inculpaţilor SC TEI REZIDENTIAL S.R.L. Bucureşti şi Ciorăscu Constantin (în calitate de administrator al acestei societăţi) s-a reţinut faptul că nu au asigurat cadrul organizatoric apt să preîntâmpine atacul canin asupra minorului A.I.C., prin menţinerea integrităţii împrejmuirii, pentru ţinerea câinilor societăţii exclusiv în interiorul perimetrului îngrădit al firmei, şi prin îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din legislaţia referitoare la deţinerea de câini, inclusiv a celor periculoşi sau agresivi, împrejurări care au dus la moartea minorului A.I.C.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Diferenţa existentă în ceea ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii de ucidere din culpă reţinută în sarcina persoanelor juridice, faţă de cea reţinută în sarcina persoanei fizice, are la bază succesiunea de legi penale care a intervenit din momentul săvârşirii faptei şi până în prezent. Astfel, dacă în cazul răspunderii persoanei fizice limitele iniţiale de pedeapsă au fost păstrate şi de noul Cod penal – închisoare de la 2 la 7 ani -, în materia răspunderii penale a persoanei juridice a intervenit o creştere a limitelor de amendă, în virtutea dispoziţiilor din noul Cod penal.

Ca urmare, în sarcina persoanei fizice a fost reţinută infracţiunea din Codul penal în vigoare, iar în ceea ce priveşte răspunderea persoanelor juridice s-a aplicat excepţia care decurge din principiul aplicării legii penale mai favorabile.

Ionuț Anghel a fost ucis pe 2 septembrie 2013, de o haită de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei din Sectorul 2 al capitalei, după ce copilul, împreună cuf ratele lui, au plăecat să se joace în afara parcului, iar bunica care-i însoțea, i-a scăpat de sub supraveghere.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata