Primari înșelați prin telefon de pușcăriași care s-au dat drept procurori DIICOT

loading...

Mai mulți primari au fost înșelați prin metoda ”telefonul”, de pușcăriași aflați în spatele gratiilor, care s-au dat drept procurori DIICOT. Edilii creduli au plătit scump naivitatea lor, rămânând fără bani în conturi.

primari tepuiti de falsi procuroriIngeniozitatea pușcăriașilor români pare să nu aibă limită. Metoda ”telefonul” face victime și în rândul primarilor. Dându-se drept procurori DIICOT care investighează fapte de corupție, șase pușăcriași au înșelat primarii, cerându-le date bancare.

”Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vrancea împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară  din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au efectuat, la  data de  08 aprilie 2015, două percheziţii într-o unitate de penitenciar din cadrul A.N.P.R. şi şase percheziţii în diferite locaţii de pe raza  judeţului Vrancea, în scopul destructurării unui grup infracţional organizat format din mai multe persoane care execută pedepse privative de libertate  şi la care au aderat   şi alte persoane aflate în stare de libertate. În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că  în perioada  martie-aprilie 2015, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat,  având ca scop săvârşirea unor infracţiuni de fraude informatice şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos ,prin introducerea unor date informatice, fără drept, în scopul de a obţine beneficii materiale, prin uzurparea de calităţi oficiale”, se arată în comunicatul de presă al DIICOT, remis exclusivNEWS.ro.

Procurorii DIICOT susțin faptul că: persoane de  sex masculin aflate încarcerate în penitenciar, au apelat telefonic primari ai unor localităţi din diferite judeţele ale ţării, prezentandu-se, în mod fals, ca fiind procurori DIICOT din judeţul unde se află localitatea respectivă.  Sub pretextul unor cercetări efectuate cu privire la fraude, inculpaţii  le-au solicitat acestora date referitoare la toate cardurile de credit sau debit personale şi ale membrilor familiei pe care ulterior le-au utilizat pentru a iniţia comenzi online pe site-uri de comerţ electronic din România. Totodată, inculpatii au solicitat ca bunurile achiziţionate să fie trimise unor complici aflaţi în diferite localităţi de pe raza  judeţului Constanţa. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că  inculpaţii au apelat telefonic şi administratori ai unor societăţi comerciale care deţin terminale paypoint şi, inducând-i în eroare în acelaşi mod, şi anume că se efectuează cercetări într-un dosar penal, le-au solicitat  să se prezinte de urgenţă la sediul Parchetului din localitate. Ulterior, inculpaţii au contactat angajaţii aceloraşi societăţi comerciale  şi, sub pretextul unor verificări tehnice cu privire la terminalul paypoint respectiv, le-au solicitat să opereze tranzacţii, în scopul obţinerii unor coduri de reîncărcare prepay. Ulterior, codurile de reîncărcare au fost furmizate altor membri ai grupării, pentru a fi valorificate.

Prin acest mod de operare,  în perioada  martie-aprilie 2015, prin acest mod de operare, a fost creat un prejudiciu de peste 50.000 lei.

Miercuri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus faţă de inculpaţii P.F.S., C.L., N.M., I.S.D., N.P. şi Z.A.R măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore urmând sa fie prezentati Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

582 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*