Breaking news

Poşta Română a lansat un nou serviciu pentru clienţii săi: MyLetter

loading...

Poşta Română lansează un nou serviciu, cu ocazia Zilei Mondiale a Poştei. MyLetter oferă clienţilor posibilitatea de a-şi personaliza, cu propriile imagini, plicuri de corespondenţă şi de a le achiziţiona online, direct de pe site-ul companiei. Plata serviciului MyLetter se va face online, utilizând cardul bancar.

Noul serviciu este disponibil pe site-ul www.posta-romana.ro, secţiunea MyLetter, unde expeditorul va încărca fotografia preferată, va vizualiza poziţionarea pe faţa plicului, şi va completa datele sale şi ale destinatarului. Clientul va plăti serviciul tot online, prin intermediul cardului bancar şi va primi factura pe adresa de e-mail comunicată. Plata se efectuează în condiţii de maximă siguranţă, prin intermediul platformei de plăţi online pe care Poşta Română o pune la dispoziţia clienţilor.

După nouă luni de muncă în echipă, pot spune că Poşta Română este pe drumul cel bun în ceea ce priveşte modernizarea şi recredibilizarea celui mai mare operator de servicii poştale din ţara noastră. Cel mai important pas făcut a vizat deblocarea procesului de capitalizare a Companiei Naţionale Poşta Română, asumat de întregul Executiv al României. De acum ne putem concentra pe investiţii şi dezvoltare”, a declarat Petru Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Aniversăm Ziua Mondială a Poştei prin lansarea acestui nou serviciu inovativ, care face legătura între poşta tradiţională, pe suport de hârtie şi tehnologiile IT&C. Este modul nostru de a marca această sărbătoare importantă pentru Poşta Română şi sperăm că MyLetter se va bucura de succes, mai ales în rândul clienţilor corporate care vor să se promoveze într-un mod inedit“, a declarat Mircea Tudosie, Directorul General al Poştei Române.

Serviciul MyLetter oferă clienţilor, companii sau persoane fizice, posibilitatea de a utiliza plicuri personalizate în comunicarea curentă cu partenerii de afaceri sau cu ocazia unor evenimente importante din viaţă.

Plicurile create pe site vor fi transmise electronic, în mod automat, către Sucursala Fabrica de Timbre unde, după confirmarea plăţii, se efectuează operaţiunile de tipărire pe suport fizic, sortare şi introducere a trimiterilor MyLetter în reţeaua poştală.

Timpul de circulaţie al plicurilor personalizate va fi de maximum 3 zile, iar preţul este de 45,20 lei, pentru 50 de bucăţi.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata