Breaking news

Victor Ponta modifică Codul Penal prin ordonanță de urgență ca să elimine articolul ce îngrădește libertatea presei

loading...

Premierul Victor Ponta a anunțat duminică seară la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 că este pregătit să elimine din Codul Penal, articolul 276 care interzice discutarea deciziilor justiției, prin intermediul unei ordonanțe de urgență.

ponta judecatoriiPentru că Parlamentul nu a reușit să modifice Codul Penal în timp util, deși parlamentarii PNL au depus încă din 30 octombrie 2013 o inițiativă în acest sens, Ponta e gata să dea o ordonanță de urgență astfel încât libertatea de exprimare dar și a presei să nu fie afectată.

Este vorba de art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal care incriminează presa în cazul în care prezită știri despre acțiunile justiției.

Alina Gorghiu şi George Scutaru, Liderul Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, sunt inițiatorii proiectului de lege privind abrogarea articolului din Codul Penal.

Art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, având titlul marginal ”presiuni asupra justiţiei” incriminează fapta unei persoane care pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida. Sancţiunea ce se poate aplica este închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.

Dată fiind formularea acestui articol, declaraţiile oricărei persoane, cu atât mai mult cele apărute în mass media, ar putea fi interpretate în orice moment ca fiind o presiune la adresa unui judecător sau a unui alt organ de urmărire penală. Acest fapt nu face decât să creeze posibilitatea pronunţării unor soluţii arbitrare care să aducă atingere libertăţii de exprimare.

Dispoziţia este de natură să îngrădească libertatea de exprimare, instituind sancţiuni pentru o serie de fapte care fac parte din demersurile jurnalistice uzuale. Rolul mass media este acela de a culege informaţii şi de a realiza cercetări în orice domeniu şi de a transmite ulterior aceste informaţii publicului.

În Rezoluţia nr.1003(1993) privind etica jurnalistului, se stabileşte că presa are o responsabilitate etică faţă de cetăţeni şi societate care trebuie accentuată la momentul actual, când informarea şi comunicarea joacă un rol major în formarea atitudinii personale a cetăţenilor  şi dezvoltarea societăţii şi a vieţii democratice. (…) Atâta vreme cât la nivel legislativ este deja reglementată obligaţia jurnaliştilor de a supune dezbaterii publice şi a transmite numai informaşii reale şi întemeiate, sancţiunea pentru încălcarea acesteia putând fi atrasă la momentul actual sub forma răspunderii civile delictuale, apare ca nejustificată și fără sens apariţia unei incriminări în domeniul penal a aceleiaşi încălcări. Practic, în acest fel s-ar putea sancţiona de două ori aceeaşi faptă, lucru de neconceput potrivit principiului non bis in idem, conform căruia pentru aceeaşi faptă nu se poate aplica decât o singură sancţiune.

Întrucât Parlamentul se reunește abia la 1 februarie 2014, și tot de la aceeași dacă noul Cod Penal intră în vigoare, ordonanța de urgență pare să fie singura opțiune pentru abrogarea articolului 276.

În caz contrar, niciun jurnalist din România nu va mai putea să vorbească despre deciziile din justiție, de la 1 februarie. În caz contrar, riscă să facă pușcărie.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata