Breaking news

Pompierul Iulian Chiripuci salvează vieți chiar și în timpul liber

loading...

Pompierul Iulian Chiripuci, aflat în concediu cu familia, a salvat viața unui șofer bulgar ce intrase cu mașina într-un cap de pod. 

Iulian ChiripuciUn șofer bulgar a fost salvat î ultima clipă de la moarte, de către un pompier român aflat în concediu împreună cu familia. Bulgarul a fost scos din mașină cu câteva clipe înainte ca aceasta să fie cuprinsă de flăcări.

Iulian Chiripuci, Şef GIS la Detaşamentul de Pompieri Giurgiu, se întorcea cu familia din concediu, să treacă pe DN5 la km 46 unde șoferul bulgar intrase cu mașina într-un cap de pod.

Fără a zăbovi, pompierul militar a  oprit imediat automobilul personal şi s-a îndreptat spre locul impactului pentru a recupera potenţialele victime. Utilizând o rangă, a spart  geamul portierei din stânga faţă a autoturismului avariat, reuşind recuperarea şoferului, captiv între fiarele contorsionate ale maşinii din care începuse să iasă fum.

Şoferul de 23 de ani, un cetăţean bulgar de origine turcă, a fost transportat pe braţe de pompier într-un loc sigur, cu puţin înainte ca incendiul izbucnit să cuprindă în totalitate autoturismul.

Prezenţa de spirit, calităţile native şi cele dobândite în multele misiuni de salvare pe care militarul le-a coordonat, au făcut ca tânărul bulgar să supravieţuiască.

La faţa locului au ajuns în cel mai scurt timp şi echipajele Detaşamentului de Pompieri Giurgiu, cu autospeciala de descarcerare, ambulanţa SMURD şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă.

„Noi suntem cei aleşi să salvăm vieţi!”, le-a spus, cu mândrie, Iulian coechipierilor săi.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata