Un poliţist în vârstă de 24 de ani, a fost dus în comă la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Capitală, după ce a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgovişte, de un interlop pe care agentul îl ancheta pentru că ar fi agresat-o pe fata unui şef de post.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară într-un local din Târgoviște. Poliţistul se afla într-un bar, în afara orelor de program, când bătăuşul, George Daniel Uţă, în vârstă de 21 de ani, l-a lovit cu o sticlă în cap, după care a fugit din bar după ce a sărit prin fereastra de la baia localului.
Recidivistul a vrut să se răzbune pe omul legii, pentru că acesta din urmă a făcut parte din echipa care l-a anchetat cu câteva luni în urmă, într-un alt caz de agresiune când şi-a bătut crunt concubina, fata şefului de post din Pietroşiţa.
Bărbatul a fost lăsat în libertate, pentru că procurorii au considerat că acesta nu reprezintă un pericol public. Deşi a luat o bătaie soră cu moartea, fata şi-a retras plângerea depusă la poliţie.
Polițistul se află în stare foarte gravă, în comă post-traumatică cu un hematom intracranian. În momentul de faţă este în status post-operator imediat. Este în continuare în stare gravă, în secţia de terapie intensivă, în comă.
George Daniel Uţă, presupusul agresor al poliţistului, face parte dintr-o grupare infracţională condusă de către un interlop cunoscut sub porecla de “Ghenosu”. Polițiștii IJP Dâmbovița împreună cu SRI și Jandarmeria au demarat ample căutări pentru prinderea infractorului care a băgat în spital agentul de poliție.