Petre e Tobă de …carte. Noul Ministru de Interne e acuzat că și-a plagiat teza de doctorat

loading...

Plagiatul pare să fie boală contagioasă la politicienii români. Noul ministru de Interne, Petre Tobă, care a condus Poliţia Română în ultimii trei ani, este acuzat că ar fi plagiat teza de doctorat.

petre tobaPotrivit Press One, peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a lui Petre Tobă, ar fi copiate din diverse lucrări.

Petre Tobă a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii sunt copiate ad-litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor şi fără a respecta normele naţionale şi internaţionale de citare în opere ştiinţifice.

Petre Tobă a declarat că lucrarea sa de doctorat a fost una practică: Ce pot să vă garantez este că am lucrat la teza de doctorat cu bună-credinţă, că am făcut o lucrare aplicată şi că am avut şansa să pun în practică ceea ce am studiat acolo în cel de-al doilea mandat de inspector general al Poliţiei Române.

Petre Tobă a urmat cursurile doctorale la Catedra de Strategie Militară şi Securitate, Departamentul Operaţii Întrunite, Studii Strategice şi de Securitate din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”.

Conform CV-ului său, postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, perioada studiilor doctorale a fost 2008-2011, iar potrivit unui răspuns oficial primit de la Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, Petre Tobă şi-a susţinut teza în mod public în 15 februarie 2011, pe coperta tezei fiind trecut însă anul 2010.

Titlul tezei prin care Petre Tobă a devenit doctor în Ştiinţe Militare este “Poliţia Română – forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale”, iar coordonatorul de doctorat a fost chestorul general de Poliţie (r) Anghel Andreescu, fost director al Serviciului de Pază şi Protecţie (1998-1999), comandant al Jandarmeriei (1999-2001, inclusiv la mineriada de la Stoeneşti) şi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (2005–2013).

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, joi, legat de acuzaţiile apărute în presă potrivit cărora ministrul de Interne, Petre Tobă, şi-ar fi plagiat teza de doctorat, că, dacă “va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decât o singură soluţie”.

Obiectivul de integritate este fundamental şi un obiectiv la care premierul şi Guvernul ţin foarte mult. Dacă va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decât o singură soluţie. Vom vedea verdictul şi vom avea şi soluţia”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Ministrul de Interne, Petre Tobă, a cerut, joi, Consiliului Naţional de Etică al Ministerului Educaţiei să îi analizeze lucrarea de doctorat, în urma informaţiilor privind un posibil plagiat în cazul tezei sale de doctorat, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare (ANCSI) a cerut, joi, Consiliului Naţional de Etică să se întrunească în cel mai scurt timp posibil pentru a începe analiza lucrării.

Și fostul Ministru de Interne, Gabriel Oprea a fost acuza că și-a plagiat teza de doctorat. Lista cu „VIP-urile” din România care și-ar fi plagiat teza de doctorat îi cuprinde și pe Victor Ponta și pe Laura Codruța Kovești, actualul șef al DNA.

468 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*