Breaking news

Peste 87.000 de absolvenți de liceu susțin în septembrie, examenul de BAC

loading...

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, la sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris peste 87.000 de absolvenți de liceu.

eleva bac bucurestiDin datele centralizate de MEN până miercuri, 14 august, pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, august-septembrie 2013, s-au înscris peste 87.000 de candidaţi, dintre care 67% fac parte din promoţia 2012-2013, iar 33% sunt absolvenţi ai promoţiilor anterioare.

La proba de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română s-au înscris 17.758 de candidaţi, iar la proba pentru evaluarea competenţelor de comunicare în limba maternă s-au înscris 648 de candidaţi (625 pentru limba maghiară, 21 pentru limba germană şi 2 pentru limba ucraineană). 18.270 de candidaţi vor susţine proba de evaluare a competenţelor de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională.

Dintre aceştia, 15.893 au optat pentru limba engleză, 2.129 pentru limba franceză, 109 pentru limba germană, 82 pentru limba spaniolă, 34 pentru limba italiană, 20 pentru limba rusă şi 3 pentru limba ebraică. La proba de evaluare a competenţelor digitale sunt aşteptaţi 17.866 de candidaţi.

Pentru probele scrise, cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la limba şi literatura română (55.741 de absolvenţi), respectiv la proba obligatorie a profilului: 56.546 de candidaţi (dintre care 51.940 la matematică şi 4.606 la istorie).

Un număr ridicat s-a înregistrat şi la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării: 53.837 de absolvenţi. O mare parte a acestora a optat pentru biologie – 31.119. Ceilalţi au ales astfel: geografie – 11.870, fizică – 6.026, chimie – 3.549, informatică – 383, logică – 300, economie – 193, psihologie – 176, sociologie – 142, filosofie – 79. Examenul scris pentru limba şi literatura maternă va fi susţinut de 1.367 de candidaţi, dintre care 1.328 la limba şi literatura maghiară, 32 la limba şi literatura germană, 6 la limba şi literatura ucraineană şi 1 la limba şi literatura sârbă.

Sesiunea august – septembrie va începe luni, 19 august, cu proba A – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care se va încheia marţi, 20 august.

Cea de-a doua probă (evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă/B) se va desfăşura în intervalul 19 – 21 august, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (C) va avea loc în perioada 20-21 august.

Candidaţii vor putea susţine proba de evaluare a competenţelor digitale (D) în intervalul 22-23 august.

Probele scrise vor debuta pe 26 august cu examenul la limba şi literatura română E(a, urmat, pe 27 august, de examenul la limba şi literatura maternă E(b.

Proba obligatorie a profilului E(c va avea loc pe 28 august, iar cea la alegere a profilului şi specializării E(d, pe 30 august.

Afişarea rezultatelor se va face pe data de 2 septembrie, până la ora 12.00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12.00 – 16.00.

Rezolvarea contestaţiilor se va realiza între 3 şi 4 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 5 septembrie.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata