Peste 4000 de profesori în grevă, la Buzău

loading...

Peste 4000 de profesori din Buzău sunt în grevă de trei zile, ei refuzând să intre la ore, pentru că nu le sunt acordate drepturile salariale câştigate în instanţă.

INVATAMINT - PROTEST“Este o încălcare a legilor, ceea ce pune în pericol statul de drept. Aceşti profesori au câştigat în instanţă drepturile salariale, le-au fost trecute în cartea de muncă aceste drepturi, fără însă a le fi acordate, autorităţile încearcă acum să le schimbe încadrările din cartea de muncă, tocami pentru a nu le fi acordate sumele câştigate în instanţă. Este un abuz fără precedent”, a declarat pentru Mediafax preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea.

Sindicalişti de la FSLI Buzău au participat, miercuri, la un marş de protest în Iaşi, unde s-a desfăşurat şedinţa de Guvern.

Profesorii din aproximativ 90 la sută din şcolile buzoiene au intrat, marţi, în grevă, până vineri, elevii fiind sfătuiţi să rămână acasă.

Inspectorul şcolar general Florina Stoian a spus că profesorilor care au intrat marţi în grevă le vor fi tăiate din salariu zilele în care nu s-au aflat la catedră şi că protestul declanşat la Buzău este ilegal, fiind “o acţiune iresponsabilă” care a fost iniţiată fără a avea temei legal.

295 1
loading...
One Comment

Lasă un comentariu

*

*

  • alyna
    27 March 2010 at 11:44 -

    sa mai fie in continuare greva :)) ca e bine acasa