Breaking news

Peste 40.000 de semnături pentru susținerea personalului nedidactic, depuse la Guvern

loading...

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ a depus azi, la registratura Guvernului, semnăturile a 40.532 de persoane, membri ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și părinți.

semnaturi petitie educatieAcestea au semnat petiția colectivă prin care se solicită deblocarea posturilor nedidactice și didactice auxiliare, modificarea grilei de salarizare astfel încât sporul de vechime să nu mai fie inclus în salariu de încadrare și aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor pentru condiții speciale de muncă.

Sistemul de învăţământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic și didactic auxiliar. Blocarea posturilor dar şi salariile foarte mici, sub limita subzistenţei, au condus la o situaţie care poate oricând să ducă la o tragedie.

La ora actuală nu cred că mai sunt unităţi de învăţământ în care să se respecte normativele de încadrare pentru personalul nedidactic. Acestă categorie de personal, care de cele mai multe ori este trecută cu vederea, asigură funcţionarea unităţilor de învăţământ. Fără acestea, atât cadrele didactice, cât și elevii nu și-ar mai putea desfășura activitatea în condiții decente. Sper ca primul ministru, Victor Ponta, să țină cont de cele peste 40.000 de semnături și să dea curs cererilor noastre“, a declarat Marius Nistor, președinte FSE „Spiru Haret”.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ apără interesele economice, sociale şi profesionale ale personalului din sistemul educaţional, militează pentru un învăţământ bazat pe calitate şi performanţă, susţinut financiar corespunzător.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata