Breaking news

Peste 3.000 de litri de ulei alimentar colectați într-un an de Mol România

loading...

MOL România a colectat în primul an de la lansarea programului peste 3.000 de litri de ulei alimentar uzat. Este primul program de colectare selectivă a uleiului alimentar lansat de o rețea de benzinării din România.

reciclare ulei alimentar uzatMOL România a colectat o cantitate de peste 3.000 de litri de ulei alimentar uzat, în primul an de la lansarea programului în benzinării.

“Rezultatele programului de colectare a uleiului alimentar uzat se văd atât în cantitatea colectată și transmisă spre reciclare, cât mai ales în creșterea gradului de conștientizare a importanței colectării selective. Studenții care locuiesc într-unul dintre căminele aparținând unei universități din Cluj au strâns 30 de litri de ulei uzat pe care l-au adus la una dintre benzinăriile MOL, iar ulterior facultatea a înscris colectarea deşeurilor de ulei în propriul program de colectare selectivă”, a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman al MOL România.

În luna august 2012, MOL România a devenit prima rețea de benzinării care a demarat un program pentru colectarea, de la populație, a uleiului alimentar uzat, inițial în 30 de benzinării.

Compania își pune la dispoziție capacităţile logistice şi serviciile angajaților, în folosul comunităţii, fără ca acest proiect să genereze vreun câştig material.

Compania Biofilter România asigură recipienţii pentru colectare şi transportul până la o facilitate logistică, unde uleiul uzat este depozitat şi purificat, iar ulterior va fi reciclat.

“Primirea favorabilă a programului de către public ne-a determinat să mărim numărul benzinăriilor implicate în program, de la 30 la 46 de stații, în 12 orașe. În luna septembrie vom adăuga pe listă și orașul Bistrița, ca urmare a cererilor primite”, a adăugat Kinga Daradics.

MOL România a lansat programul întrucât colectarea uleiului alimentar uzat este reglementată  doar în cazul restaurantelor, iar consumul anual de ulei al populației din România este estimat la circa 260.000 de tone.

Deversarea uleiului uzat în mod necontrolat poate polua apele naturale dar și mediul, întrucât este o substanță greu degradabilă.

De asemenea, uleiul uzat provoacă obturări ale conductelor de canalizare.

loading...
1 Comentariu
  1. Liviu spune

    Foarte ” frumos ” ! Se pare ca motorina pe care dau eu bani grei e compusa din bio-diesel ( e facuta din ulei alimentar ars ). PENIBIL !!! Pt. ce cereti ma cretinilor 6 lei pe litru ??

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata