Peste 15.000 de pompieri au fost la datorie de Crăciun. Au avut peste 3300 de intervenții

loading...

În perioada Crăciunului, peste 15.000 de pompieri au fost la datorie, pentru asigurarea misiunilor destinate protecției și siguranței cetățenilor, în cazul producerii unor evenimente nedorite.

incendiu padureÎn perioada 24-26 decembrie a.c., salvatorii au fost solicitați să intervină la 3.305 situații de urgență, dintre care 177 incendii, 2.836 pentru acordarea primului ajutor medical, 19 misiuni de descarcerare și 65 pentru deblocare/salvare.

De asemenea, în această perioadă, 2.440 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 24 au fost salvate din medii ostile vieții.

Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a crescut cu 13 % față de perioada sărbătorilor de anul trecut, aceasta fiind determinată în special de numărul solicitărilor pentru acordarea primului ajutor medical.

Deși numărul incendiilor produse a scăzut cu aproape 25%, în cele trei zile au fost înregistrate situații în care intervenția pompierilor a condus la salvarea mai multor persoane din calea flăcărilor. Principalele cauze care generează incendii la locuințe rămân instalațiile electrice cu defecțiuni sau improvizații, precum și coșurile de fum necurățate sau deteriorate.

O intervenție de amploare a avut loc în localitatea Viișoara, din județul Bistrița, unde peste 30 de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuințe. În urma acestui eveniment, un copil de opt ani care s-a intoxicat cu fum a fost asistat de echipajul SMURD și transportat la spital. Ceilalți 130 de locatari au fost evacuați preventiv din clădire, fiind cazați temporar în spațiile puse la dispoziție de primărie. În acest moment, aceștia s-au întors în locuințele lor, doar 12 persoane rămânând cazate în acele spații.

O altă misiune de salvare a fost înregistrată în ajunul Crăciunului, salvatorii dâmbovițeni reușind să recupereze în viață o femeie căzută într-o fântână de peste 10 metri adâncime. În mai puțin de 30 de minute, un pompier a coborât în fântâna cu diametrul de aproximativ un metru reușind să aducă femeia la suprafață, conștientă, ulterior fiind transportată la spital.

Pompierii vor fi în continuare la datorie, pregătiți să acționeze în situația producerii unor evenimente care pot pune în pericol viața semenilor sau bunurilor acestora.

345 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*