Contractul pentru modernizarea staţiei CF Giurgiu Oraş a fost semnat joi la sediul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA. Asocierea de firme SC SFERA EXPERT CONSTRUCT SRL – LEONHARD WIESS RO SRL – ISAFT SRL, va realiza modernizarea gării contra sumei de 14 milioane lei.
Lucrările de modernizare au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare a staţiilor şi asigurarea serviciilor pentru călători conform standardelor europene.
Firmele vor trebui să consolideze clădirirea, să recompartimenteze spaţiile clădirii de călători, refacerea finisajelor interioare şi exterioare. Cât și refacerea peroanelor, copertinelor, trecerilor la nivel. Dar și refacerea completă a instalaţiilor sanitare, electrice, termice şi de telecomunicaţii;
Valoarea totală a contractului este de 11.708.575,88 lei fără T.V.A. Contractul va fi finanţat de Comisia Europeană, cu fonduri nerambursabile, în proporţie de 69.25% şi de Guvernul României, cu fonduri de la bugetul de stat, în proporţie de 30.75%.
Perioada de implementare a contractului este de 17 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Modernizarea staţiei de cale ferată Giurgiu Oraş este cuprinsă în proiectul „Modernizarea unor staţii de cale ferată din România”.
0 comentarii | 72 vizualizari