Peste 100.000 de pelerini la slujba de Rusalii de la Şumuleu Mic

loading...

Aproximativ 115.000 de pelerini din ţară şi din străinătate au participat, sâmbătă, la slujba de Rusalii de pe dealul Şumuleu Mic, care a fost oficiată de călugărul franciscan Bojte Csaba.

sumuleumicAcesta şi-a exprimat recunoştinţa pentru numărul mare de pelerini care au venit la Şumuleu şi referindu-se la vremea mohorâtă el a subliniat că ” vremea nu este niciodată rea pentru pelerinaj, doar omul este slab”. În timpul slujbei, călugărul a amintit şi de criza economică din întreaga lume şi a rostit o rugăciune aleasă de altfel şi ca moto al pelerinajului din acest an: ”Acum să ne ajuţi Maria, o Mamă Fecioară Milostivă“.

În predică, Bojte Csaba a subliniat că “nu darul duşmăniei nici cu românii, nici cu alte popoare, ci sarcina de a ne iubii unii pe alţii şi de a ne ajuta, asta ne-a dat nouă Domnul”. La finalul slujbei s-au intonat imnul Ungariei şi cel secuiesc. În cursul serii, vor avea loc slujbe religioase la Catedrala Franciscană de la Şumuleu, iar noaptea de sâmbătă spre duminică va fi una de priveghi. Pelerinajul de la Şumuleul Ciuc este considerat una dintre minunile statuii Sfintei Fecioare Maria, care este cea mai înaltă din lume.

Foarte mulţi pelerini au venit încă de vineri seară şi au participat la priveghiul care a avut loc toată noaptea în Catedrala Franciscană. Mulţi dintre ei au venit pe jos, de la zeci de kilometri distanţă, unii chiar de la mii de kilometri, din Slovacia sau Ungaria. Două trenuri, “Rapidul Secuiesc” şi “Expresul Şumuleu”, au adus la Miercurea Ciuc, sâmbătă dimineaţa, aproximativ 2.000 de pelerini din Ungaria, care au fost aşteptaţi în gară de localnici îmbrăcaţi în costume tradiţionale, cu pălincă şi colac secuiesc.

Încă din secolul al XV-lea, credincioşii catolici au început să se adune la Şumuleu, cu ocazia sărbătorilor Sfintei Fecioare Maria. Cel mai important moment al pelerinajului îl reprezinta anul 1567, când principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să impună credincioşilor catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin religia unitariană. Adunaţi sub conducerea preotului Istvan din Joseni, credincioşii au pornit spre Harghita pentru a înfrunta armata principelui. În acest timp, cei rămaşi acasă, femeile, bătrânii şi copiii, s-au adăpostit în biserică şi s-au rugat Fecioarei Maria să-i ajute în apărarea credinţei. După respingerea atacului, soldat cu victoria catolicilor, împodobindu-şi steagurile de luptă cu ramuri de mesteacăn, bărbaţii s-au întors la Şumuleu pentru a mulţumi Fecioarei pentru obţinerea victoriei.

258 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*