Percheziţii la Consiliul Judeţean Braşov. Biroul lui Aristotel Căncescu, sigilat de DNA

loading...

Procurorii DNA au descins luni dimineață, împreună cu jandarmii, la Consiliul Judeţean Braşov şi la locuinţele preşedintelui şi vicepreşedintelui CJ. Anchetatorii fac percheziții într-un dosar în care sunt vizaţi mai mulţi funcţionari, pentru fapte de corupţie.

aristotel cancescu - dnaSediul Consiliului Județean Brașov și locuințele preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, cât și ale vicepreședintelui CJ Mihai Pascu, sunt percheziționate la această oră de către procurorii DNA, într-un dosar de corupție.

„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție. În cursul dimineții de 06 octombrie 2014, ca urmare autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 15 locații situate în municipiul Brașov și localități învecinate, din care două la instituții publice de interes local, trei la sediile unor societăți comerciale și zece la locuințele unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Procurorii anticorupţie ridică mai multe documente de la Consiliul Judeţean Braşov şi de la locuinţele preşedintelui CJ, Artistotel Căncescu (PNL), şi vicepreşedintelui Mihai Pascu. Totodată a fost sigilat și biroul șefului CJ Brașov.

Aristotel Căncescu este preşedintele al Consiliului Județean Braşov de 14 ani, fiind la al patrulea mandat. El este liderul PNL Braşov, iar în legislaturile 1992-1996 şi 1996-2000 a fost senator.

Aristotel Căncescu are în conturi 605.000 de euro şi aproape 4,5 milioane de dolari, potrivit ultimei sale declaraţii de avere.

Căncescu este acţionar unic la SC Canaris SRL. Această firmă are activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune. Aristotel Căncescu deţine, prin această firmă, trustul de presă Mix.

ANI anunţa, în aprilie 2013, că Aristotel Căncescu este în incompatibilitate din 29 mai 2009, deţinând simultan funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi calitatea de acţionar la SC Apă Canal Sibiu.

Dosarul ANI a ajuns în noiembrie 2013 la Curtea de Apel Braşov, după ce Tribunalul a declinat soluţionarea cauzei acestei instanţe.

În martie 2014, Curtea de Apel Braşov i-a dat dreptate lui Căncescu şi a dispus anularea raportul de evaluare al ANI.

Decizia a fost contestată în 21 mai la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde este în procedură prealabilă, urmând să fie stabilit un termen de judecată.

Aristotel Căncescu a absolvit Facultatea de Medicină în 1977 şi a obţinut doctoratul în management în 2001.

619 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*