Breaking news

Percheziții în Bihor, Mureș, Maramureș și Ilfov, la medici și farmacii care eliberau rețete medicale false

loading...

Percheziții de amploare în patru județe din România, desfășurate de procurorii DIICOT la mai multe farmacii și cabinete medicale pentru a destructura o rețea ce se ocupa cu eliberarea de rețete emdicale false prin care să prejudicieze Casa Națională de Sănătate.

diicotProcurorii  DIICOT– Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş şi Ilfov, Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, Oradea şi Mureş au efectuat  un număr de 29 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Maramureş, Bihor, Mureş şi Ilfov. Scopul perchezițiilor este de a destructura o grupare infracţională formată din 14 persoane, structurată pe mai multe paliere, specializată în infracţiuni de  înşelăciune, fraudă informatică,  fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic, evaziune fiscală şi  spălare de bani.

Administratori de societăţi comerciale cu obiect de activitate în domeniul farmaceutic, precum şi cadre medicale – medici şi asistente medicale, s-au constituit într-un grup infracţional organizat având drept scop efectuarea de tranzacţii comerciale ilicite în vederea prejudicierii bugetului de stat al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, folosind firme interpuse care în realitate nu există şi nu desfăşoară activitate comercială.

În perioada 2012 – 2013, membrii grupării au decontat mai multe tranzacţii fictive, iar în vederea disimulării provenienţei reale a sumelor (care s-au ridicat la valori de sute de mii de lei, după cum s-a estimat până în prezent), au creat circuite comerciale fictive prin interpunerea unor societăţi comerciale-fantomă cu sediul în Bucureşti şi în jud. Bihor. Tranzacţiile comerciale suspecte constau atât în achiziţii, cât şi în livrări reciproce de produse farmaceutice, acestea având rolul de a crea mecanismul de spălare a banilor proveniţi din prejudicierea bugetului de stat şi care erau împărţiţi între membrii grupării. Cantităţi importante de medicamente erau achiziţionate fără documente legale de provenienţă (fiind vorba despre produse cu preţuri ridicate, din domeniul oncologic ori hematologic), erau introduse în societăţile comerciale suspecte pe baza unor acte false pentru a asigura aparenţa unei evidenţe contabile legale, după care se obţineau sume mari de bani prin decontare la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, folosindu-se în acest sens reţete fictive prescrise de medicii implicaţi. Stocul medicamentelor respective era apoi scos din farmaciile în cauză fără nici un act justificativ şi transportat altor membri ai grupului infracţional din ţară, pentru a fi reintroduse în circuitul comercial încă o dată, urmărindu-se din nou decontarea lor prin aceleaşi metode. În acest sens au fost implicate firmele din jud. Bihor şi jud. Ilfov”, se arată în comunicatul de presă al DIICOT, remis exclusivNEWS.ro.

În urma percheziţiilor au fost depistate cantităţi foarte mari de medicamente fără documente legale de provenienţă (sute de cutii), precum şi sume importante de bani în valută (spre exemplu, 80.000 USD). La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul  Teritorial Maramureş urmează să fie audiate 14 persoane.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata