Pensiile nu se taie, salariile da

loading...

Curtea Constituțională a decis că legea privind tărierea pensiilor este neconstituțională, în timp ce legea care prevede reducerea salariior bugetarilor este constituțională.

CURTE CONSTITUTIONALA - INTRUNIREDupă două zile de deliberări, judecătorii Curții Constituționale au decis ca pensiile nu se pot tăia.

Articolele incriminate de judecătorii CCR sunt art. 9 din legea privind tăierea pensiilor şi salariilor şi art. 1  litera c. din legea pensiilor speciale.

Decizia este suprinzătoare în condiţiile în care Puterea avea majoritatea în CCR. Asta pentru că balanţa de putere s-a schimbat odată cu numirea a doi noi judecători la Curte:  Ştefan Minea şi Iulia Motoc, cât şi prin alegerea fostului deputat PD Augustin Zegrean în fruntea instituţiei. În acest moment, raportul este de 5-4. Calcul care se verificase deja la alegerea lui Zegrean în funcţie.

În acelaşi timp, magistraţii, personalul din armată şi forţele de ordine nu vor avea pensiile tăiate. Asta pentru că legea pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea este neconstituţională, au decis astăzi cei nouă judecători ai Curţii.

În aceste condiţii, Guvernul poate fie să renunţe la aceaste iniţiative, fie să modifice legile în acord cu prevederile constituţionale.

Verdictul judecătorilor CCR pune însă în pericol acordarea tranşei de bani din partea FMI. Şedinţa boardului este programată pentru luni.

Conform Constituţiei, prevederile declarate neconstituţionale trebuie puse în acord cu decizia Curţii în termen de 45 de zile.

Motivarea deciziei Înaltei Curți va veni în următoarele zile. Pentru moment pensionarii rămân cu pensiile intacte, în timp de salriile bugetarilor vor fi tăiate cu 25% din momentul în care legea va fi promulgată de Președinte și pubicată în Monitorul Oficial.

266 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*