Patru persoane suspectate că au pus în circulaţie o bancnotă falsă în cupiură de 100 lei au fost prinse de poliţişti.
Poliţiştii din Ialomiţa au identificat sâmbătă un tânăr, din localitatea Făcăeni, care este suspectat că, la data de 29 aprilie 2011, a folosit o bancnotă falsă în cupiură de 100 lei pentru a achita consumaţia la un local din comună.
În urma cercetărilor efectuate au rezultat că acesta, împreună cu o tânără de 23 ani, s-au deplasat în judeţului Constanţa, la locuinţa surorii femeii. Acolo s-au întâlnit cu un bărbat, de 30 ani, care le-a arătat celor trei cum pot falsifică bancnote în cupiură de 100 lei. Bărbatul a multiplicat cinci bancnote pe care le-a încredinţat tânărului din Făcăeni, pentru ca acesta din urmă să le pună în circulaţie pe raza localităţii de domiciliu.
Imediat după identificarea şi conducerea tânărului de 18 ani la Postul de Poliţie Făcăeni, femeia de 23 de ani a ars bancnotele rămase, pe care le avea în locuinţă.
La domiciliul unuia dintre suspecţi a fost depistată şi o imprimantă, cu ajutorul căreia au fost fabricate bancnotele.
Cei patru suspecţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificarea de monede sau alte valori, complicitate la falsificare şi deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori.
0 comentarii | 441 vizualizari