Patronatele din UGIR nu mai susțin memorandumul către FMI

loading...

Patronatele din Asociației UGIR 1903 s-au răzgândit și nu mai susțin scrisoarea de intenție către FMI, redactată de Guvernul Boc, conform realitatea.net.

ugir1903Şedinţa Consiliului Economic şi Social programată pentru marţi se anunţă a fi una agitată şi fără deznodământ ca şi precedenta, când reprezentanţii sindicatelor, cei ai patronatelor şio ai guvernului nu s-au putut pune de acord asupra unui aviz favorabil sau negativ în privinţa scrisorii de intenţie cu FMI.  Asta în condiţiile în care UGIR 1903 a anunţat că nu mai susţine memorandumul şi se vor abţine la CES.

Nu am susţinut acordul cu FMI, ci necesitatea acordului şi a cheltuielilor publice. Noi am cerut Guvernului un set de măsuri care să înceapă cu măsuri de relansare economică şi abia după aceea de reduceri bugetare“, a declarat preşedintele UGIR 1903, Cezar Corâci.

În prezent, UGIR 1903 reprezintă 60% din patronate. Decizia de astăzi vine la câteva zile după ce secretarul general al Confederației Patronatelor din Industrie, Dan Matei Agathon, a anunțat că patronatele susțin forma actuală a scrisorii către FMI, bazată reducerea salariilor şi pensiilor.  ”Alternativa de creştere a salariilor ar fi dus România în stare de colaps”, a spus Agathon.

266 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*