Parchetul General preia ancheta în cazul morții lui Dan Condrea. SRI neagă că îl fila pe patronul Hexi Pharma

loading...

Procurorul general a dispus, luni, preluarea cauzei privind accidentul rutier în care ar fi murit patronul Hexi Pharma, Dan Condrea. SRI neagă faptul că l-ar fi filat pe afacerist și că din cauza mașinii de filaj s-a produs accidentul.

masina accident dan condreaPoliţiştii au deschis, duminică, dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz. Ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului General şi este instrumentată de Secţia de Urmărire Penală. În cursul zilei de astăzi urmează să se facă autopsia cadavrului.

Accidentul a avut loc duminică, cu puţin timp înainte de ora 19, pe drumul ce face legătura între Corbeanca şi Buftea. Dan Condrea se afla la volanul maşinii tatălui său şi plecase de la sediul firmei. Gonea spre locuinţa fostei soţii, de unde trebuia să-şi ia fetiţa.

Dan Condrea, mort duminică seară într-un grav accident rutier după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de un copac, pe drumul dintre Corbeanca şi Buftea, a fost identificat de soţie după haine. Pe şosea nu au fost găsite urme de frânare. În impactul extrem de violent, autoturismul s-a făcut zob, iar şoferul a fost desfigurat.

S-a dispus efectuarea necropsiei, urmând a se dispune totodată și efectuarea unei expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii și a împrejurărilor producerii accidentului, autoturismul fiind ridicat și transportat la sediul organelor de poliție în vederea efectuării de cercetări.

“Din primele verificări și acte efectuate a rezultat că, la data de 22 mai 2016, ora 18,30, în timp ce conducea un autoturism marca Opel din direcția Corbeanca către Buftea, conducătorul auto a ieșit în afara carosabilului, izbindu-se violent de copacii de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto“, se arată în comunicatul PÎCCJ.

Polițiști și experți ai Institutului Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea unui procuror, continuă, luni, cercetarea la fața locului.

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat că patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, urma să fie audiat luni de procurori și față de el “se puteau lua anumite măsuri preventive” în dosarul dezinfectanților din spitale.

Astăzi, pe baza acestor documente, se putea evalua și se va evalua care este prejudiciul în cauză pentru a putea aprofunda ancheta și pentru o eventuală extindere a urmăririi penale era necesară clarificarea problemei dacă există sau nu prejudiciu în cauză. Atunci putem ști dacă este prezentă ipoteza de anchetă conform căreia există o infracțiune de înșelăciune agravată, iar în această situație desigur că era iminentă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoștință noua învinuire și, de asemenea, să își poată pregăti apărările, iar după ce persoana respectivă era încunoștințată, audiată, față de ea se puteau lua anumite măsuri preventive. Înainte să știm prejudiciul, nu este posibil să luăm măsuri preventive împotriva cuiva pentru că nu există certitudinea existenței unei anumite infracțiuni, pas cu pas se clarifică aceste lucruri. Astăzi, ele erau foarte clare și există indicii foarte clare că astăzi el ar fi fost audiat și s-ar fi întâmplat mai multe lucruri pe care el le-a știut. De regulă, cei în cauză știu cel mai bine pentru că ei cunosc faptele pe care le-au comis și atunci știu la ce să se aștepte. Eu vă spun din experiența profesională personală — cei care sunt vizați de ancheta penală știu foarte bine la ce să se aștepte și atunci când s-au ridicat documentele și se cunoaște prejudiciu ei știu că vor fi chemați cu avocatul, că vor fi încunoștințați. Iar apoi, când este un prejudiciu mare, toată lumea intuiește ce se întâmplă, ce măsuri preventive se iau”, a precizat Lazăr.

Comisia parlamentară de control al activității SRI a formulat și trimis, luni, o scrisoare la Serviciul Român de Informații privind cazul Hexi Pharma, a declarat senatorul UDMR Verestoy Attila, secretar al comisiei.

“Problema de securitate națională este de sănătate și nu cazul Condrea, ci cazul Hexi Pharma. În acest sens, SRI a furnizat suficiente informații către beneficiarii legali, urmând ca aceia care sunt, conform legii, obligați să le valorifice să facă acest lucru“, a precizat Verestoy Attila.

770 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*