Parchetul General a redeschis dosarul lui Băsescu cu casa din Mihăileanu

loading...

Parchetul General îi redeschide lui Traian Băsescu încă un dosar penal, închis în mod abuziv în urmă cu zece ani. Procurorii vor ancheta modul în care Traian Băsescu și-a dat singur în perioada în care era primar general la București, o cază în strada Mihăileanu.

basescu - casa din mihaileanuDupă ce a cerut redeschiderea dosarului de spălare de bani cu Cășuneanu, cât și cel al furtului telefonului jurnalistei Antena 3, Andreea Pană, Parchetul General îi mai redeschide încă un dosar penal lui Traian Băsescu.

Pe 6 mai 2015, Parchetul General a trimis Judecătoriei Sector 1, cererea privind redeschiderea dosarului penal ”Casa din Mihăileanu”, în care Traian Băsescu este cercetat pentru abuz în funcție.

În anul 2003, Băsescu şi soţia sa au devenit proprietari ai unui apartament de 370 de metri pătraţi şi ai unui garaj de 40 de metri pătraţi pe strada Ştefan Mihăileanu, într-o vilă interbelică din Bucureşti.

În acea perioadă, Traian Băsescu era primarul Capitalei, iar imobilul respectiv intra sub incidenţa legilor privind casele naţionalizate şi pe foştii lor proprietari. Practic, primarul Băsescu a locuit cu chirie în apartamentul din Mihăileanu, repartizat de stat ca locuinţă de serviciu.

În 2003, a făcut o cerere către Primăria pe care o conducea, pentru a dobândi dreptul de a cumpăra apartamentul, în baza legii 112/1995 privind drepturile chiriaşilor din casele naţionalizate. Desigur, cerera a fost aprobată întrucât el era Primarul General al Capitalei.

Cu alte cuvinte, Băsescu și-a dat singur casă de la stat deși legal nu avea acest drept, întrucât deținea un imobil în proprietate.

În 2005, Elena Udrea, fostă șefă a Cancelariei Prezidențiale, în calitate de avocat, a mers într-o zi la Parchetul General și rapid a închis dosarul lui Băsescu privind Casa din Mihăileanu,

Între timp, dosarul imobilului din strada Mihăileanu nr. 2 a dispărut din arhiva Primăriei Capitalei.

653 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*