Breaking news

DNA spune că Ovidiu Silaghi a luat mită 200.000 de euro de la Nelu Iordache

loading...

Ovidiu Silaghi este acuzat de procurorii DNA că a primit mită de la omul de afaceri Nelu Iorgache, suma de 200.000 de euro. Koveși cere Camerei Deputaților, acceptul pentru urmărirea penală a liberalului.

ovidiu silaghiTemerile lui Ponta s-au adeverit. Băsescu i-a făcut dosar penal lui Ovidiu Silaghi, propus de PNL pentru funcția de Ministru al Transporturilor, după demisia lui Relu Fenechiu.

Ovidiu Silaghi este acuzat că în 2012, când a deținut funcția de Ministru la Transporturi, a primit de la Nelu Iordache, patronul Romstrade, suma de 200.000 de euro pentru aprobarea unor noi rute aeriene de la Aeroportul Satu Mare în Europa.

Silaghi Ovidiu Ioan, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Iordache Nelu, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de Iordache Nelu, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa, în schimbul asigurării derulării contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor) şi pentru ca plățile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil. Totodată, Silaghi Ovidiu Ioan a primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcții de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

În baza acestor informații, Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului SILAGHI OVIDIU IOAN, pentru infracţiunea de trafic de influență în formă continuată, fapte despre care există indicii și date că ar fi fost săvârșite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata