Opt autospeciale pentru stingerea incendiilor în valoare de peste 24 milioane de euro, intră în dotarea pompierilor

loading...

Pompierii din România vor avea în dotare, începând de mâine, opt autospeciale moderne pe care să le utilizeze la stingerea incendiilor. Cele opt autospeciale au costat 24,5 milioane de euro.

pompieri smurd paradaInspectoratul General Pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) deține calitatea de aplicant în cadrul Proiectului ,,Răspunsul eficient salvează vieţi II” (Efficient Response Saves Lives II), finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Axa prioritară 5Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscurilor.

Proiectul are ca obiectiv general dezvoltarea capabilității de salvare a vieţii  semenilor şi creșterea gradului de protecţie, prin eficientizarea capacităţii de răspuns în caz de dezastre.

Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc creșterea capacităţii de răspuns la dezastre (inundații, alunecări de teren, incendii) cu echipamente și mijloace tehnice, precum și creșterea eficienței intervențiilor în zonele greu accesibile.

Proiectul se va derula pe parcursul acestui an și beneficiază de un buget total de 24.517.780,50 Euro (110.410.920,90 RON).

Necesitatea derulării proiectului şi oportunitatea implementării acestuia s-au dovedit a fi justificate de situaţia înregistrată la nivel naţional în ceea ce priveşte asigurarea cu autospeciale şi utilaje a serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, caracterizate de o durată de exploatare depășită, dar și de insuficiența unor tipuri de mijloace raportată la specificul misiunilor.

Principalele beneficii ale implementării proiectului ,,Răspunsul eficient salvează vieţi II” constau în creșterea gradului de siguranță a cetățeanului și optimizarea intervențiilor specifice prin acoperirea deficitului de autospeciale, utilaje și echipamente, completarea și înlocuirea celor uzate sau cu norma de funcționare depășită, precum și perfecționarea sistemului de pregătire a personalului care execută, misiuni de căutare-salvare în mediul acvatic sau în zonele afectate de inundații, alunecări de teren și incendii.

Cele opt autospeciale vor fi distribuite joi, de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul unui eveniment organizat la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov (Calea 13 Septembrie nr.135, Sector 5).

La activitate vor participa șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Secretar de Stat dr. Raed Arafat, comanda IGSU, precum și alți specialiști ai instituției noastre.

810 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*