Omorât de tren pentru că se odihnea pe calea ferată

loading...

Moarte stupidă a unui vasluian, care a fost călcat de tren pentru că adormise pe calea ferată.

claeferataUn bărbat de 56 de ani din localitatea Văleni, judeţul Vaslui, este acum pe lumea cealaltă după ce, potrivit martorilor, a încercat să se odihnească pe şina de calea ferată şi a fost lovit de trenul care intra în staţia CFR Vaslui, transmite mediafax.ro

Vasile Fenciuc se afla cu oile la păşunat în zona unui pod de fier ce se găseşte înaintea staţiei CFR Vaslui. În acel loc a fost lovit bărbatul, de trenul accelerat Iaşi – Braşov, conform primelor cercetări ale poliţiştilor vasluieni.

Bărbatul a fost găsit decedat de echipajul medical chemat de vasluienii care locuiesc în blocurile din preajma locului unde s-a petrecut accidentul.

“Din spusele martorilor, trenul ar fi surprins-o pe victimă în timp ce se odihnea pe şina de cale ferată, fără ca bărbatul să audă semnalele acustice ale trenului. În urma impactului, Vasile Fenciuc a suferit un traumatism puternic la nivelul capului, bărbatul fiind mai mult aruncat de pe linie, fără să fi fost tăiat de tren”, a declarat, luni, pentru Mediafax, Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui.

1748 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*