Breaking news

Olosz Gergely, fost senator UDMR, a primit 7 ani de închisoare cu executare pentru corupţie

loading...

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat miercuri, pe fostul senator UDMR Olosz Gergely la şapte ani de închisoare cu executare pentru corupţie și trafic de influenţă. 

olosz gergely - udmrOlosz Gergely a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, procurorii spun că parlamentarul a primit 400.000 de lei în parcarea Parlamentului. Banii i-au fost daţi de către reprezentantul unor companii private.

Fostul senator Olosz a încercat să amâne verdictul din acest dosar şi a folosit metoda Voiculescu, adică înainte de finalizarea cercetării judecătoreşti la Curtea Supremă el a demisionat din parlament astfel că dosarul său s-a mutat la Tribunalul Bucureşti.

Curtea Supremă a judecat în acest dosar, în care Olosz a fost trimis în judecată alături de alţi patru inculpaţi, patru termene.

La ultimul termen, pe 15 aprilie, co-inculpaţii în dosar au anunţat instanţa că doresc să se prevaleze de articolul 320 indice 1 din Codul de Procedură Penală care prevede că în cursul procesului inculpaţii îţi pot recunoaşte vinovăţia

Procurorii DNA susţin că Olosz Gergely, în perioada mai-septembrie 2010, a pretins de la reprezentanţii unor societăţi comerciale suma de 516.000 euro. Pentru acestă sumă de bani, Olosz şi-ar fi folosit influenţa pentru a facilita acestor companii contracte cu CEZ România, cu Ministerul Agriculturii şi cu alte instituţii din subordinea ministerului.

Olosz a intervenit pe lângă Bortea Adrian, director de afaceri corporatiste al CEZ România şi administrator al CEZ DISTRIBUŢIE, pentru ca această companie să încheie contracte cu companiile controlate de către Ion Bîrcină şi Costin Iliescu. Companiile Power Plus şi Budirom Serv (companii controlate de Ion Bîrcină şi Costin Iliescu) au obţinut patru contracte de la CEZ România. Contractele vizau vânzarea cumpărarea de energie electrică şi cesiunea unor creanţe. Cele două firme erau controlate de către Bîrcină Ion şi Iliescu Costin.

Procurorii mai spun că Olosz şi-a exercitat influenţa şi pe lângă Tanczos Barna cu scopul de a-l determina pe acesta, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, să facă anumite acte prin care să favorizeze companiile menţionate mai sus. Interesele companiilor controlate de Bîrcină şi Iliescu erau legate de investiţiile din fonduri europene pe direcţia Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Procurorii spun că Olosz Gergely a primit 400.000 de lei de la Iliescu Costin în parcarea Parlamentului.  Aceşti bani reprezentând plata în schimbul căreia Olosz ar fi intervenit pe lângă reprezentanţii CEZ pentru ca acestă companie să încheie contracte cu firmele controlate de Iliescu şi Bîrcină.

În declaraţia dată în faţa procurorilor, Olosz susţine că cei 400.000 lei reprezentau “restituirea parţială a unui împrumut pe care l-a intermediat între Ion Bîrcină şi omul de afaceri din Ungaria Halasi Karoly.

Decizia de azi nu este una definitivă. Ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata