Oana Niculescu Mizil a demisionat din Parlament după ce DNA a început urmărirea penală

loading...

Oana Niculescu-Mizil a anunțat, joi, la ieșirea de la DNA, că își va da demisia din Parlament din funcția de deputat. Iubita lui Vanghelie a anunțat că este cercetată într-un dosar penal în care este acuzată că ar fi derulat operațiuni comerciale incompatibile cu funcția de deputat.

oana niculescu mizilCoincidență stranie la DNA. În aceeași zi, două echipe de procurori și mascați au descins joi dimineață la Oana Mizil și la Vanghelie, pentru a-i audia în două dosare separate.

Oana Niculescu Mizil a fost audiată joi la DNA iar procurorii au anunțat-o că au început urmărirea penală pe numele ei pe motiv că s-ar fi aflat în stare de ”incompatibilitate”.

După ce a ieșit de la audieri, Oana Mizil a anunțat că își dă demisia din Parlament: Azi îmi depun demisia din calitatea de deputat pentru că nu vreau să fie un impediment în fața justiției. Eu sunt un om corect. Nu mi-au cerut procurorii.

Deputatul a spus că nu se consideră vinovată și că acuzele sunt false: Nu am administrat niciun magazin, din contră, am consiliat. Pur și simplu mă consider nevinovată, pentru că îmi place moda, nu am ce să fac, nu am putut să stau departe de modă. Ăsta a fost primul meu hobby și este în continuare.

Oana Mizil a declarat presei că este însărcinată și că va avea un băiat cu Marian Vanghelie.

DNA spune că Oana Mizil ar fi implicată în operațiuni de comerț incompatibile cu funcția de parlamentar. Aceasta era administrator de fapt al SC Fashion Brand Management și la patru magazine din București.

Potrivit procedurilor, această demisie din calitatea de deputat va ajunge la şedinţa Biroului Permanent şi apoi va trebui anunţată în plenul Camerei Deputaților.

Oana Niculescu Mizil se afla pe lista celor 22 de parlamentari care au semnat adeziunea pentru partidul înființat de Mircea Geoană și Marian Vanghelie.

DNA efectuează tot azi, percheziții la casa lui Vanghelie și la sediul Primăriei Sector 5. Primarul este suspectat că a primit 90 de milioane de euro drept șpagă din contractele atribuite de primărie, în perioada 2007-2015.

În octombrie 2014, Oana Niculescu Mizil a fost condamnată de Înalta Curte la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzată de conflict de interese, pentru că şi-a angajat mama la biroul său parlamentar.

Decizia Curții Supreme nu este una definitivă.

376 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*