Miron Mitrea, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare

loading...

Miron Mitrea, fost Ministru al Transporturilor, a fost condamnat vineri, definitiv, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită de la Irina Jianu, fost director al Inspectoratului de Stat în Construcții.

miron mitrea - psdDe ce i-a fost frică nu a scăpat. Miron Mitrea, proaspăt demisionat din Camera Deputaților, și retras din politică, a primit vineri, sentința definitivă. Completul de cinci judecători de la Înalta Curte a menținut decizia completului de trei judecători, dată în 15 octombrie 2014.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca fostul deputat PSD, Miron Mitrea să stea doi ani după gratii pentru că a luat mită de la Irina Jianu.

Miron Mitrea a fost trimis în judecată de DNA, pe 25 octombrie 2013, întrucât în perioada 2000 – 2004 în care a fost ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, ar fi luat mită, ar fi instigat la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct şi inspector-şef al ISC.

DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

Irina Jianu, fost inspector de stat, şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii, ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În instanţă a fost trimis și Nicolae Popescu, fost arhitect-şef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Irina Jianu, proaspăt eliberată din închisoare, în urmă cu fix o lună de zile, în dosarele ”Trofeul calității” și ”Zambaccian”, se întoarce după gratii, pentru 5 luni de zile în dosarul lui Mitrea.

Fostul Ministru al Transporturilor, Miron Mitrea a fost obligat de instanță să plătească și 327.000 de lei contravaloarea prejudiciului stabilit de DNA.

398 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*