Breaking news

Dușa: Referendumul din 29 iulie se va organiza pe baza ordonanței

loading...
1 3

Organizarea referendumului din 29 iulie se va face pe baza ordonanței de Guvernului Ponta.

Mircea Dușa, Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că referendumul din 29 iulie privind demiterea lui Traian Băsescu, se va organiza în baza Ordonanţei de Guvern.

Ministrul Mircea Duşa a spus că în şedinţa de marţi, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei iniţiative legislative care reglementează referendumul, aparţinând a doi parlamentari, şi care a fost contestată de către un grup de parlamentari PDL.

Drept urmare, pentru a deveni aplicabilă, legea se reîntoarce în Parlament, unde în timp de 45 de zile trebuie modificată și trimisă președintelui spre promulgare.

Guvernul României a anunțat că respectă decizia CCR privind legea referendumului.

Guvernul României consideră firească decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii referendumului şi se angajează la respectarea acesteia. Guvernul României consideră că este sarcina Parlamentului să pună cât mai repede în acord legislaţia privind referendumul cu decizia luată astăzi de Curtea Constituţională”, se arată în comunicatul de presă al Guvenrului.

Până când legea va fi modificată de Parlament, ordonanța de urgență își produce efecte juridice și în baza ei se va organiza referendumul din 29 iulie 2012.

 

 

 

loading...
1 Comentariu
  1. Liviu spune

    SPER !!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata